Malta este a cincea ţară care a ratificat Acordul de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană
0Parlamentul maltez a ratificat vineri Acordul de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Anunţul a fost făcut ieri de ministrul de Externe al Republicii Malta, George Vella, în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Parlamentului moldovean, Igor Corman.
Tot duminică, şeful Legislativului a purtat discuţii cu ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Linas Linkevicius.
Cei doi oficiali străini se află la Chişinău pentru a participa, alături de alţi 26 de miniştri de Externe din ţările UE, la cea de-a IX-a Reuniune a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova.
Principalele subiecte abordate în cadrul întrevederilor au vizat agenda europeană a ţării noastre, situaţia internă şi contextul regional. De asemenea, oficialii au discutat despre identificarea unor măsuri adiţionale de sprijin a agricultorilor din ţara noastră, inclusiv creşterea cotelor de import a unor categorii de fructe şi legume moldoveneşti pe piaţa UE.
Igor Corman a salutat prezenţa celor 28 de miniştri de Externe la Chişinău, în această perioadă crucială pentru viitorul Republicii Moldova şi a mulţumit statelor UE pentru sprijinul deplin acordat ţării noastre în realizarea parcursului european.
La rândul lor, cei doi miniştri de Externe au declarat că Malta şi Lituania sprijină integrarea europeană a Republicii Moldova şi sunt pregătite să împărtăşească experienţa lor în domenii de interes pentru ţara noastră.