Istorici: Deciziile Congresului Militarilor Moldoveni au fost cruciale pentru Basarabia
0Congresul Militarilor Moldoveni, din 20-27 octombrie 1917, reprezintă un eveniment istoric semnificativ. Congresul a luat decizii importante, printre care proclamarea autonomiei Basarabiei, dar şi crearea Sfatului Ţării, primul organ Legislativ.
Aprecierile au fost făcute în cadrul unei conferinţe internaţionale organizate la Chişinău de către Ministerul Apărării, Centrul de Cultură şi Istorie Militară, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” şi alte structuri. Evenimentul a întrunit istorici, politologi, cercetători şi oameni de ştiinţe, transmite IPN.
Prezent la eveniment, viceministrul apărării, Gheorghe Galbura, a declarat că împlinirea a o sută de ani de la evenimentul care a marcat soarta de mai departe a Basarabiei este un prilej pentru a vedea în ce măsură au fost însuşite lecţiile istoriei. „Doar un examen de conştiinţă ne poate face să înţelegem marea noastră responsabilitate, a tuturor, în consolidarea sentimentului patriotic şi promovarea istoriei naţionale”, a notat Gheorghe Galbura.
Directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”, academicianul Valeriu Matei, a menţionat că în aceste zile, acum o sută de ani, la Chişinău, Congresul Militarilor Moldoveni a adoptat decizii cruciale, care au influenţat istoria acestui ţinut în mod decisiv. Printre acestea se numără declararea autonomiei acestui ţinut, dar şi convocarea organului legislativ reprezentativ al Basarabiei, Sfatul Ţării, cel care succesiv a adoptat alte decizii importante, printre care şi unirea Basarabiei cu România.
„Acum o sută de ani, predecesorii noştri au ştiut să adopte decizii dintre cele mai importante, care au vizat destinul acestui ţinut, poate cel mai năpăstuit la acel moment, pentru că regimul ţarist a fost unul greu de suportat, pentru că a fost un regim al asimilării şi al distrugerii naţiunilor şi popoarelor pe care le-a ocupat. Şi aceste naţiuni captive nu prea aveau şanse de a se elibera decât ca rezultat al unor cataclisme, cataclism care pentru Imperiul Ţarist, ca şi pentru alte imperii din spaţiul european, a fost primul Război Mondial”, a declarat Valeriu Matei.
Gheorghe Cojocaru, directorul Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a menţionat că fără această mare reuniune a militarilor la Chişinău, a cărei operă a fost Sfatul Ţării, Basarabia nu ar fi cunoscut procesul autodeterminării naţionale, încununat cu unirea cu ţara-mamă România.
„Principala decizie luată de către Congresul Militarilor Moldoveni este cea care se referă la proclamarea autonomiei Basarabiei şi formarea Sfatului Ţării, decizii luate pe data de 21 şi 23 octombrie, acum o sută de ani. Şi astăzi continuă discuţiile despre legitimitatea Sfatului Ţării. Unii şi astăzi contestă legitimitatea Sfatului Ţării şi în felul acesta contestă întreaga operă a Sfatului Ţării”, a explicat Gheorghe Cojocaru.
Directorul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM, Valeriu Cuşnir, a declarat că, dacă s-ar face o paralelă cu anul 1917, care a precedat marea unire, pentru situaţia actuală din Republica Moldova se potrivesc cam aceiaşi termeni destul de sumbri – criză şi sărăcie, corupţie, injustiţie, exodul populaţiei, proteste şi anti-proteste, dezbinarea societăţii. În opinia sa, semnificaţia acelor evenimente este inestimabilă, dat fiind faptul că o societate care va cunoaşte adevărul istoric, bazat pe cercetări ştiinţifice, va fi mai bine informată şi mai dificil de manipulat. Or, trăim într-o societate în care manipularea şi populismul predomină.
Conferinţa ştiinţifică internaţională: „100 de ani de la Congresul Militarilor Moldoveni: 20-27 octombrie 1917” se desfăşoară în perioada 24-25 octombrie.