Deputaţii intră în vacanţă îndată după învestirea lui Igor Dodon în funcţia de preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit deciziei Biroului Permanent al Parlamentului Republicii Moldova, sesiunea a doua ordinară din anul 2016 se va încheia la 23 decembrie, în aceeaşi zi când Igor Dodon va fi învestit în funcţie. Deputaţii vor reveni din vacanţă la 16 ianuarie 2017.

Săptămâna aceasta deputaţii se vor întruni în şedinţe plenare pe 22 şi 23 decembrie. Pe ordinea de zi sunt incluse 24 de subiecte, inclusiv Raportul asupra administrării şi întrebuinţării resurselor financiare publice şi patrimoniului public, prezentat de Curtea de Conturi.

Un proiect de lege care prevede creşterea indemnizaţiilor la naştere, precum şi o hotărâre privind instituirea Comisiei speciale pentru eficientizarea cadrului legislativ privind alimentaţia copiilor în instituţiile preşcolare şi de învăţământ.

Dacă hotărârea va fi susţinută de deputaţi, comisia specială va evalua alimentaţia copiilor în şcoli şi grădiniţe, va analiza neregulile şi încălcările depistate şi va identifica soluţii legislative care vor îmbunătăţi procesul de selectare a agenţilor economici ce aprovizionează şcolile şi grădiniţele cu produse alimentare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite