Nici nu avea cum să fie. Moldovenii, adică românii locuind în regiunea istorică Moldova — din care face parte organică şi teritoriul dintre Prut şi Nistru —, trăiesc în cea mai mare parte în România. Absolut toţi românii din Moldova rămasă în componenţa României, după raptul sovietic din 1944, îl detestă pe Dodon, pe care îl consideră un mancurt, şi resping toate consideraţiile lui ignorant-bolşevice privind istoria şi identitatea „moldovenească”. De altfel, şi în actuala Republică Moldova, o bună parte din populaţia românească îl consideră la fel.

Dodon nu a reuşit, însă, să fie nici măcar preşedintele tuturor cetăţenilor Republicii Moldova. Mai mult decât atât, neţinându-şi nici una dintre promisiunile făcute electoratului, baza sa politică s-a subţiat considerabil. Transnistria nu dă doi bani pe el, aderarea dubioasă la Uniunea Euroasiatică nu aduce absolut nici un beneficiu, nu s-a creat nici un nou loc de muncă, iar statul supravieţuieşte în continuare datorită celor care muncesc în Uniunea Europeană şi împrumuturilor pe care le facilitează Acordul de asociere la UE. Nimic din proiectul de „refacere a legăturilor economice din perioada sovietică” nu s-a putut materializa, pentru că era de la bun început o funestă iluzie. Că oamenii au votat-o, e altă poveste.

Dar dodonul de la Chişinău n-a reuşit să fie nici măcar preşedinte. Adică factor de mediere şi de dialog în societatea din Republica Moldova. A tot încercat, impotent, să dizolve Parlamentul, să contracareze Guvernul, să antagonizeze regiuni, etnii şi grupuri sociale. S-a agitat ca un Hopa-Mitică de circ, între insultele la adresa României (unde nu-l bagă în seamă nici gunoierii) şi temenelele la adresa Rusiei, fără ca din agitaţia asta să iasă ceva pentru biata Basarabie şi, mai ales, pentru oamenii de acolo.

Acest eşec nu este, totuşi, consecinţa unui context nefavorabil sau a unei strategii politice eronate. Nicidecum. El este, dimpotrivă, consecinţa unei strategii inteligente şi perverse, menite să „îngheţe” Republica Moldova într-o zonă gri, aflată între asocierea la UE şi revenirea în lagărul ex-sovietic. Cei care l-au conceput ne cunosc foarte bine pe noi, românii, şi ştiu că nu vom împinge niciodată Basarabia spre dezastru, numai ca să scăpăm de ei. De aceea, ei l-au promovat pe dodonul din strada Nicolae Iorga: ca să împingă relaţiile cu UE şi România cât mai jos, fără, însă, a le rupe. Ca să vină de la Bruxelles şi Bucureşti numai banii — fie şi mai puţini —, nu şi DNA, nu şi OLAF, nu şi competenţa şi principiile. Toată lumea câştigă, mai puţin cetăţenii Republicii Moldova: oligarhii vor continua să fure tot, Moscova va primi garanţii că Basarabia va rămâne Republica Moldova, România se va mulţumi cu gândul că Republica Moldova nu redevine RSSM; doar bieţii cetăţeni, indiferent de etnie, vor continua să trăiască la fel de prost ca-n Africa.

E un plan cinic, care transformă viaţa în Republica Moldova într-o continuă bălteală, cu salarii extrem de mici, fără nici o perspectivă de dezvoltare şi, mai ales, fără nici un pic de dreptate socială.