Veste bună pentru cei care vin de Paşti acasă: pot achita vinieta şi la terminalele de plată

Veste bună pentru cei care vin de Paşti acasă: pot achita vinieta şi la terminalele de plată

FOTO IPN

Şoferii cu autoturisme înmatriculate în străinătate vor putea achita vinieta şi la terminalele de plăţi electronice. În acest scop, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a consultat operatorii care prestează servicii de plăţi electronice prin intermediul terminalelor de plăţi şi a semnat cinci contracte noi pentru servicii de perfectare şi înregistrare a vinietelor, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, măsura vine să faciliteze traversarea frontierei şi evitarea cozilor în perioada sărbătorilor de Paşti. Astfel, în baza contractelor semnate, şoferii au o posibilitate alternativă de plată a vinietei, prin intermediul terminalelor de autoservire.
 
Odată cu implementarea acestui serviciu, vinieta va putea fi perfectată la peste o mie de terminale de plăţi, amplasate pe tot teritoriul ţării, zilnic, la orice oră. Prin aceste acţiuni întreprinse, vor fi diminuate cozile înregistrate în oficiile bancare pentru achitarea vinietei. Începând cu 20 februarie 2017, vinieta poate fi perfectată şi online pe portalurile www.vinieta.gov.md sau evinieta.gov.md.
citeste totul despre: