Proprietarul lanţului de restaurante Andy's Pizza şi La Plăcinte rămâne în izolator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Tranga, proprietarul reţelei de restaurante Andy's Pizza şi La Plăcinte, rămâne în izolatorul de detenţie preventivă, transmite IPN. Decizia a fost luată de judecătorii Curţii de Apel. Aceştia au respins recursul avocatului lui Andrei Tranga, care a contestat hotărârea din 23 mai a magistraţilor Judecătoriei Chişinău, prin care omul de afaceri a primit mandat de arest pentru 30 de zile.

Andrei Tranga nu s-a prezentat în instanţă. Ion Dron, apărătorul omului de afaceri a declarat că clientul lui „nu crede în justiţie”.

Avocatul a mai afirmat că intenţionat este adusă în spaţiul public ideea că Andrei Tranga ar avea legături cu „hoţul în lege” Grigore Caramalac, alias „Bulgaru”.

„Se încearcă de a-l lega de Caramalac pentru a avea girul de a-l ţine în stare de arest. Nu au relaţii. Domnul Tranga are explicaţii făcute pe câteva pagini, unde dărâmă orice argument că ar avea afaceri cu dânsul. Pentru a aresta un om în Moldova e suficient să depui un denunţ că are legături cu Caramalac şi atunci nu mai ai concurenţă pe piaţă”, a spus Ion Dron.

Potrivit avocatului, afacerile lui Andrei Tranga au de suferit în urma problemelor pe care acesta le are cu justiţia, partenerii omului de afaceri aflându-se în impas, iar angajaţii trăiesc cu frică şi nu vor să semneze documente.

Andrei Tranga a fost arestat în luna aprilie, pe lângă un dosar penal pentru trafic de influenţă acesta mai figurând şi într-o cauză penală pentru şantaj.

Andrei Tranga este învinuit că, în ultimii trei ani, l-a şantajat pe omul de afaceri Viorel Varzari, cu scopul de a-i prelua afacerea privind producerea cisternelor din inox, afacere estimată la aproape zece milioane de euro.

Potrivit lui Ion Dron, avocatul lui Andrei Tranga, în momentul în care Viorel Varzari a depus denunţul la procuratură, acesta nu era nici proprietarul şi nici administratorul firmei din cauza căreia afirmă că a fost şantajat.

În momentul arestării lui Andrei Tranga, procurorul Vasile Golban a declarat că Andrei Tranga voia să preia afacerea lui Viorel Varzari, de la care ar fi pretins suma de 17.000 de euro.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite