Preşedintele Camerei Înregistrării de Stat: Datele despre fondatorii firmelor nu sunt importante
0
Camera Înregistrării de Stat (CÎS) nu se pronunţă împotriva iniţiativei Consiliului economic de pe lângă prim-ministrul Republicii Moldova de a face publice datele cu privire la fondatorii agenţilor economici. Preşedintele CÎS, Victor Cebotari, nu înţelege, totuşi, rostul publicării acestor informaţii, de vreme ce acestea sunt deja publice, doar că se eliberează contra unor taxe.
Săptămâna trecută Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) a desfăşurat un control inopinat la Camera Înregistrării de Stat. Deşi a fost creat în anul 2008, Centrul constată abia în urma acestui control că ÎS Camera Înregistrării de Stat „dezvăluie şi comercializează date cu caracter personal, în adresa terţilor neautorizaţi, contra unei sume băneşti”. Iar pe 28 mai Centrul a sancţionat CÎS şi a obligat să înceteze să mai elibereze date terţilor părţi, inclusiv mass media. Mai mult decât atât, Vitalie Paniş, directorul CNPDCP, a declarat pentru Adevărul Moldova că „nici nu ştiam că, până în prezent, CÎS comercializa date cu caracter personal”, argumentând că instituţia are puţini angajaţi care se ocupă cu apărarea drepturilor omului în prelucrarea datelor cu caracter personal. (Detalii AICI)
Motivul e vechi
Despre motivele care ar fi stat la baza controlului, preşedintele CÎS ne-a spus că acestea ar fi fost mai vechi, dar au revenit în actualitate la insistenţa jurnaliştilor. „Aveţi perfectă dreptate - în baza legii, mass media trebuie să aibă acces la informaţii sută la sută. Dar sunt foarte multe legi, iar de bază este cea cu privire la datele cu caracter personal, care nu permite accesul la informaţia ce se referă la cine este, de unde este, când s-a născut, domiciliul etc. Aceste date ar putea fi utilizate în alte scopuri decât cele cu bune intenţii”, spune Victor Cebotari. Potrivit preşedintelui CÎS, Comisia Naţională de Integritate şi Centrul Naţional Anticorupţie sunt organele abilitate cu funcţii de control şi care au informaţiile complete în cazul când de acestea este nevoie într-un dosar.

Datele despre fondatori sunt publice
Întrebat de noi dacă susţine intenţia Consiliului economic al Guvernului privind publicarea informaţiilor despre fondatorii întreprinderilor înregistrate în Republica Moldova, Victor Cebotari a răspuns că nu are nimic împotrivă. „N-am nimic împotriva publicării informaţiilor despre fondatorii companiilor. CÎS nu câştigă şi nici nu pierde nimic din asta. CÎS este la autogestiune şi noi acordăm servicii, care se plătesc”. Totodată, preşedintele CÎS se întreabă „ce vă dă vouă dacă aveţi aceste date? Este organul de stat care urmăreşte activitatea funcţionarilor publici, care pot să profite de funcţia pe care o deţin. CNI are informaţia completă despre o întreprindere”. „Este o bază de date la Registru unde sunt toţi locuitorii Republicii Moldova. De ce ele nu sunt publice? La noi datele celea figurează în dosar. Adică Registru nu le face publice, dar noi trebuie să le facem? Aici e momentul”, mai spune Cebotari.
Chiar dacă nu înţelege rostul publicării acestor date, Victor Cebotari aminteşte că, în prezent, ele sunt publice, dar sunt furnizate contra unor taxe. „Trebuie să asigurăm existenţa CÎS. Este o practică internaţională”.
„Nu e atât de important fondatorul”
„Pe site-ul nostru o sa găsiţi toată informaţia în afară de fondatori. Eu nu cred că este atât de important pentru o investigaţie jurnalistică cine este fondatorul într-un caz sau altul. Important este că s-a încălcat legea. Iar în acest caz organele abilitate, dacă pornesc un dosar penal, acesta poate fi pornit şi pe caz, nu numai pe persoană. Nu e atât de important fondatorul”, crede preşedintele CÎS.
Întrebat cum poate, în acest caz, un jurnalist de investigaţie să identifice dacă în spatele unei firme care a încălcat legea sau a făcut spălări de bani ar sta un demnitar, preşedintele CÎS a răspuns că „există fondatori care nu participă la activitatea întreprinderii. Iar, în baza legii, nu fondatorul poartă răspundere, dar administratorul”.
Preşedintele CÎS, Victor Cebotari, a precizat că printre planurile de viitor ale instituţiei pe care o conduce se numără digitalizarea tuturor documentelor din Registrul persoanelor juridice.