Nici un şef important de la Gazprom nu a venit la Chişinău la adunarea generală a acţionarilor Moldovagaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deja de trei ani reuniunile proprietarilor celei mai mari companii din Republica Moldova sunt ocolite de administraţia gigantului rus al gazelor.

Şefii gigantului rus Gazprom sunt nemulţumiţi de faptul că subsidiara lor din Republica Moldova nu aduce profit. Astfel din anul 1999, de când Gazprom deţine 50% din capitalul Moldovagaz, ultima a raportat profit doar în trei ani, iar în restul pierderi, în timp ce datoriile faţă de Gazprom continuă să fie foarte mari. Totodată Moldovagaz nu a plătit şi nu va plăti în viitorul apropiat dividende acţionarilor săi.
În anul 2010, întreprinderea moldo-rusă Moldovagaz a majorat vânzările cu 13,1%, până la 3,81 miliarde de lei, sau circa 230 milioane de euro.

Pierderi de
sute de milioane de lei

Potrivit raportului financiar anual, compania Moldovagaz care deţine monopolul la importul şi distribuţia de gaz natural în ţara noastră a înregistrat pierderi de circa 402 milioane de lei, cu 526 milioane de lei mai puţin ca în anul 2009.
Acelaşi raport arată că Moldovagaz a obţinut un profit de circa 10 milioane de lei, în schimb din activitatea operaţională a înregistrat pierderi de 411,8 milioane de lei.
Acţionar majoritar al Moldovagaz este gigantul rus al gazelor Gazprom care deţine 50%, Guvernul Republicii Moldova are 35,33%, iar autorităţile separatiste de la Tiraspol au 13,44%.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite