Iulia Badea Guéritée: Moldova este un colţ de Europă în presa franceză, iar despre moldoveni există mai puţine prejudecăţi decât despre românii
0
Astăzi, Moldova este extrem de prezentă în Franţa. Oricât de paradoxal ar fi, azi, la Paris, ca naţie, este mai bine să fii moldovean decât român, deoarece există cu mult mai puţine prejudecăţi despre moldoveni, decât despre români, apreciază jurnalista franceză Iulia Badea Guéritée.
Dumitru Crudu este un invitat de marcă al multor festivaluri, iar fostul ambasador al Moldovei la Paris, Oleg Serebrian, a fost chiar decorat de statul francez pentru servicii aduse francofoniei moldave, afirmă Iulia Badea Guéritée.
Guéritée, responsabilă de rubricile România şi Moldova pentru revista Courrier International din Franţa, a descris într-un interviu pentru Adevărul Moldova experienţa ei culturală, jurnalistică şi istorică pe meleagurile Moldovei. Nu în ultimul rând, jurnalista a comentat şi situaţia politică actuală din Republica Moldova, subliniind faptul că la nivel de clasă medie sau al intelectualilor, există o dorinţă clară de a se face mai mult pentru a sprijini parcursul european al Moldovei.
De unde aveţi pasiunea publicistică pentru Moldova? Cum se vede Republica Moldova de la Paris, inclusiv în presa franceză?
Am început să lucrez pentru revista franceză Courrier International în august 2007, iar cu ocazia interviului petru m-au întrebat dacă pot acoperi întregul spaţiu lingvistic românesc, deci şi Moldova. Începuturile nu au fost uşoare, deoarece puţinul pe care-l ştiam despre Moldova se rezuma la câţiva clasici - Ion Druţă, Grigore Vieru - şi la colegii de facultate deveniţi acum scriitori - Iulian Ciocan, Dumitru Crudu. În acei ani, presa din Moldova nu avea site-uri bine puse la punct sau nu avea site-uri deloc. De Facebook nici nu putea fi vorba. Deci, Moldova a pătruns în imaginarul meu în două feluri: întâi sistematic, calm, încet, dar bine (telefoane la Chişinău, stabilirea primelor contacte, prezentarea primelor pagini sau articole; am citit mult despre Moldova - istorie, geografie, cultură, presă), având ca finalitate dorinţa de a vorbi despre acest colţ de Europă în presa franceză. Apoi, m-am îndrăgostit de Moldova la prima vedere, după prima călătorie la Chişinău şi Tiraspol cu European Journalism Center din Bruxelles. Asemeni lui Cezar Paul Bădescu, recunosc că de Moldova ori te îndrăgosteşti ori nu. Nu există calea de mijloc. Nu poate să-ţi placă puţin sau pe alocuri.
Moldova este o ţară francofonă
La început, deci imediat după recunoaşterea independenţei sale, în 1991, Moldova nu era foarte bine cunoscută în Franţa. Încetul cu încetul s-a deschis o ambasadă la Paris, Senatul francez a format un grup de lucru comun, profesori de la Sciences Po, căsătoriţi cu moldovence, au devenit ambasadori ad-hoc ai Moldovei. Sigur, faptul că Moldova este o ţară francofonă a contribuit mult la această imagine. Treptat, la Courrier International, am reuşit şi eu să fac cunoscută Moldova. Avantajul meu a fost că şeful meu, vorbitor de limbă rusă, era sensibil la această zonă a Europei. Primul articol notabil despre Moldova a venit, culmea, dinspre România, prin Vasile Ernu şi cartea sa „Născut în URSS”. A urmat apoi Vitalie Ciobanu şi revista Contrafort. Azi, Moldova este extrem de prezentă în Franţa. Dumitru Crudu este un invitat de marcă al multor festivaluri, iar fostul ambasador al Moldovei la Paris Oleg Serebrian a fost chiar decorat de statul francez pentru servicii aduse francofoniei: a se înţelege francofonie prin ochii Moldovei. Deci, oricât de paradoxal al părea, astăzi, la Paris, ca naţie, este mai bine să fi moldovean decât român. Există cu mult mai puţine prejudecăţi despre moldoveni decât despre români.
Care ar trebui să fie atitudinea şi viziunea României în ceea ce priveşte Republica Moldova? Cum ar putea Romania să sprijine mai mult Moldova?
Este destul de complicat. La nivel de clasă medie sau al intelectualilor, există o dorinţă clară de a face ceva mai mult pentru a sprijini Moldova pe drumul ei european. Politic, ştiu că sunt constrângeri puternice din partea partenerilor europeni, de a nu fi subiectiv în acest domeniu. Teama de un model german este puternică, iar dorinţa de a nu supăra ruşii nu are limite. Sunt însă politicieni români care, mai ales la nivelul Parlamentului European, unde au mai multă libertate de mişcare, fac lucruri minunate pentru Moldova. Îmi aduc aminte doar de contribuţia Monicăi Macovei sau a lui Cristian Preda, însă ei sunt mai mulţi. Ce ar trebui să facă guvernul de la Bucureşti? Să conştientizeze că vocea sa este cu mult mai importantă decât se crede, să spună lucrurilor pe nume şi să nu-i mai fie teamă să ajute concret Moldova, nu doar la nivel de intenţii, ci de politici sociale, culturale, economice, infrastructură. E ridicol ca în secolul al XXI-lea distanţa dintre două capitale europene să fie parcursă în aproape 13 ore cu un pasaj anecdotic la Ungheni, gen Formula I: hopa sus, schimbat roţile, plecat mai departe...
Există Republica Moldova pe harta mentală a Europei şi pe agenda europeană? Cum ar trebui interpretat Summitul de la Riga?
Există, cum să nu, dar dacă există trebuie să mulţumim Poloniei şi Suediei, care au avut iniţiativa Parteneriatului Estic. De atunci, deci de prin 2009, Moldova revine des în atenţia oficialilor europeni, vizitele europene importante la Chişinău se înmulţesc şi e foarte bine aşa, însă, repet, instabilitatea nu e pe placul nimănui. Iar când guvernul de la Chişinău, opinia publică, experţii, presa „pierd timpul” cu subiecte inutile, dar nu se gândesc „cum să facem mai bine lobby Moldovei” este un mare păcat. Risipa unui timp preţios şi care nu se va mai întoarce. Timpul în care un comisar european pentru Agricultură, ca românul Dacian Cioloş, făcea lobby pentru ca vinurile moldoveneşti să intre pe piaţa UE a apus. Dacă cineva nu vrea să fie ajutat şi nu trage şi el în aceeaşi direcţie, nu îi va fi folosit la nimic ajutorul primit. Şi într-o bună zi nu îl va mai primi. Cam aşa este şi cu Moldova şi Europa. Help me to help you (Ajută-mă, ca să te ajut - trad. din engleză). Acest „help me” e demult în arhive, iar Moldova este ocupată cu... politica intestină. Riga a fost un eşec tocmai din acest motiv.
Ce ar trebui să (mai) ştie Moldova despre România?
Hm... complicat, din nou. Cred că cel mai important este să înţeleagă că iubirea pentru Moldova are două valenţe, nu este uniformă. Dar că cei care sunt apropiaţi de fraţii de peste Prut sunt cu mult mai numeroşi decât cei care nu sunt. Aş mai dori, la nivel personal, ca moldovenii să nu facă din România un exemplu la nivel politic. Noi spunem uneori că Moldova a devenit la fel de coruptă ca România... Da, dar tot noi spunem că Moldovei i-ar trebui un DNA (Direcţia Naţională Anticorupţie), tot noi spunem că acest organism ar putea foarte bine să-şi extindă competenţele şi asupra Moldovei. În locul unei uniri de facto am avea o uniune instituţională, dinspre ambele părţi. România are multe lucruri de dat Moldovei, ca exemplu, dar şi invers. Bunăoară, am aflat azi că Şcoala de Studii Avansate de Jurnalism din Chişinău, condusa de Sorina Ştefârţă, primeşte la cursuri şi jurnalişti care exersează meseria. Se numeşte formare continuă, vitală meseriei noastre, inexistentă în România, o practică recurentă în Occident. Deci, la Chişinău Occidentul e acasă din acest punct de vedere. Ce-ar fi ca şcoala să primească studenţi români, şefi de ziare în România?
La Chişinău, s-a format AIE 3. Cât de articulată este această majoritate proeuropeană? Ce riscă partidele şi populaţia dacă şi această majoritate va eşua?
Pentru mine, problema noii Alianţe pentru Integrare Europeană este că seamănă prea mult cu celelalte două AIE. Toate-s noi şi vechi sunt toate. De departe, sigur, este percepută ideea că trebuia cumva să se iasă din impas şi că ieşirea trebuia să se facă în limitele politice conturate de rezultatul alegerilor din toamna lui 2014, însă mă tem că doamna Maia Sandu, odată confirmată, va fi nevoită să guverneze cu oameni, miniştri, care sunt împreună doar de amorul artei, nicidecum pentru că au convingeri depline proeuropene. Promoldovene, deja. Cum va reuşi să ţină literalmente în lesă personalităţi atât de importante şi de dure, de determinate, ca cele ale lui Vlad Filat, Marian Lupu, Mihai Ghimpu, ştiind că, practic, ei reprezintă cele trei eminenţe cenuşii care se află în spatele miniştrilor?
Instabilitatea politică nu este propice democraţiei
Mi-aduc aminte doar de o secvenţă de la Summitul de la Vilnius al Partenariatului Estic din 2013. Atât Lupu, cât şi Filat au venit la Vilnius, dar nu au vorbit împreună jurnaliştilor prezenţi acolo. Se simţea tensiunea dintre ei. În schimb, au venit separat să ne întâlnească. Fiecare separat este o persoană şarmantă, poliglotă, afabilă, pertinentă, dorind binele Moldovei. Probabil că aici e problema, în punctul de convergenţă pe care nu-l au: despre Moldova nu se vorbeşte cu cuţitele pe masă, ci la un pahar de vorbă. Mizând pe puncte comune, nu pe diferenţe. Regret trecerea în umbră a fostului premier Iurie Leancă: era un lider vizionar şi foarte apreciat în Occident. Cred că greşeala sa, singura de altfel, cea de a sprijini candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale din România, în pofida convingerilor sale politice şi a familiei europene din care făcea parte, l-a discreditat în ochii partenerilor europeni. Moldovenii au stagnat mult din drumul lor european, de anul trecut, de la liberarea vizelor spre Europa, până acum. Instabilitatea politică nu este niciodată propice democraţiei. A venit vremea pentru ceva serios. Astăzi, există premiza unui ceva serios, numele ei este Maia Sandu, însă din păcate guvernul este al aceleiaşi Alianţă.
Iulia Badea Guéritée este o jurnalistă franceză născută în 1972 în România. Ea este responsabilă de rubricile România şi Moldova pentru revista Courrier International, unde este şi animatoarea blogului său personal. Având o licenţă în literatură franceză a secolului al XX-lea şi una în Drept, ea lucrează la Paris din anul 2000, colaborând de-a lungul timpului cu mai multe publicaţii din presa francofonă şi românofonă. Guéritée este membră a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni şi deţinătoarea premiului Louise Weiss, în 2006, al celui mai bun jurnalist european.
Se încarcă comentariile...
