Interdicţia impusă persoanelor cu dizabilităţi mintale de a vota în alegeri, declarată neconstituţională de CC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a Republicii Moldova (CCM) a declarat neconstituţională joi, 11 octombrie, o prevedere din lege care le interzicea în mod automat şi nediferenţiat dreptul la vot persoanelor declarate incapabile printr-o hotărâre judecătorească.

Potrivit CCM, „deşi statul are un interes de protecţie a integrităţii scrutinului electoral, presupunerea potrivit căreia persoanele cu dizabilităţi de ordin mintal sunt, în mod obişnuit, supuse manipulării, are la bază o prejudecată. Chiar dacă această prejudecată s-ar adeveri în cazul persoanelor internate în instituţii medicale, ea nu este justificată în cazul persoanelor care locuiesc în cadrul comunităţii”.

Mai mult, Curtea a subliniat că „chiar şi în cazul celor internaţi în instituţii medicale ar exista mijloace mai puţin drastice decât interzicerea exerciţiului dreptului de vot pentru a împiedica manipularea acestora. Cu titlu de exemple, statul ar putea permite accesul liber al persoanelor cu dizabilităţi la materialele electorale şi la sursele de informare, reducând astfel pericolul unor influenţe unilaterale, sau ar putea să încurajeze, atunci când este posibil, votarea în comunitatea în care persoanele au locuit înainte de instituţionalizare.”

La declararea neconstituţionalităţii acestei prevederi din Codul electoral, CCM a făcut trimitere la argumente ale tribunalelor din Europa şi Statele Unite ale Americii. În acest context, ea a menţionat că asigurarea echilibrului diferitor interese, convingeri şi moduri de viaţă reprezintă o valoare fundamentală a societăţilor democratice.

CCM a indicat spre standardul care trebuie luat în calcul, atunci când se stabileşte dacă persoana cu dizabilităţi de ordin mintal posedă capacitatea înţelegerii naturii şi a efectelor votării şi, în consecinţă, posedă capacitatea de a vota.

Această capacitate poate include unul sau mai multe din următoarele elemente:

(a) persoana înţelege informaţiile relevante pentru decizia pe care trebuie să o ia;

(b) persoana apreciază implicaţiile acestor informaţii pentru propria ei situaţie;

(c) persoana are capacitatea de a compara opţiunile disponibile; şi

(d) persoana poate alege opţiunea dorită din lista acestora.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite