Dodon – viitor lider al PCRM?

Igor Caşu

În 2 aprilie 2011, PCRM şi-a anunţat candidatul său pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău. După cum se ştie, se vehiculau mai multe nume, printre care cel al secretarului executiv al PCRM, Iurie Muntean, precum şi al deputatei Violeta Ivanov.

Până la urmă, plenara PCRM a decis în favoarea lui Igor Dodon, fost ministru al Economiei şi Comerţului în Guvernul Tarlev (în ani 2006-2008), el deţinând şi funcţia de prim-vicepremier în cele două guverne Greceanâi (2008-2009). A devenit membru al PCRM abia în martie 2010.

În momentul în care a fost desemnat pretendent la Primăria Capitalei din partea comuniştilor, e firesc să ne întrebăm dacă nu cumva anume Dodon va deveni în viitor lider al formaţiunii lui Voronin şi Tkaciuk. Asta pentru că e un contracandidat redutabil al actualului primar Dorin Chirtoacă, e aproape la fel de tânăr (n.1975), ambiţios şi pregătit, cel puţin în ale economiei, dacă nu şi în domeniul politic. Şi, în cazul în care va deveni primar, ar putea să-şi creeze o bază proprie de recrutare a susţinătorilor în interiorul PCRM, făcând concurenţă grupării Tkaciuk sau altor lideraşi, precum Iurie Muntean sau Eduard Muşuc. La un moment dat, a ieşit în evidenţă cu o poziţie proprie, deosebită de cea a lui Tkaciuk şi chiar de cea a lui Voronin. S-a întâmplat, de exemplu, la 31 ianuarie 2011, când a considerat nu tocmai inspirată hotărârea PCRM de a cere angajamentul în scris a tuturor deputaţilor comunişti că nu vor vota un candidat AIE la funcţia de preşedinte al ţării. Sunt alte destule semnale că Dodon - aşa cum au remarcat în ultimele zile mai mulţi comentatori politici - are un caracter prea independent pentru a nu fi tentat să-şi creeze o echipă proprie. Dar pare mai puţin probabil să se desprindă de partidul-matcă, mai degrabă ar încerca să obţină o pondere mai importantă în procesul de adoptare a unor decizii cheie la nivelul PCRM.

La 27 martie 2011, Dodon s-a produs ca cel mai mare „gânditor" al partidului, oarecum pe locul lăsat liber de Victor Stepaniuc, de ideolog în problema identitară. Or, e una să spună anumite lucruri Marc Tkaciuk despre Unirea Basarabiei cu România din 27 martie 1918 şi alta e să spună un reprezentant al „naţionalităţii titulare", cum se spunea în perioada sovietică. Dodon nu părea foarte încântat de ceea ce a făcut, dar a înţeles că dacă vrea să fie numit candidat la Primăria Capitalei va trebui să îndeplinească un ritual simbolic de loialitate neţărmurită şi să reitereze una dintre temele predilecte ale PCRM. De aceea a spus că românii sunt aşa şi pe dincolo, că moldovenii de pe ambele maluri ale Prutului trebuie să se unească într-un singur stat şi alte chestii din astea, perorate, cu intermitenţe, atât de propaganda sovietică, cât şi de cea post-sovietică de factură neocomunistă, pro-rusească şi antieuropeană. Dar nu numai ei, comuniştii, sunt împotriva Europei, şi Europa, Occidentul în ansamblu este împotriva lor. Să ne amintim de o frază exprimată pe 29 martie 2011 de către influentul diplomat american Bruce Jackson în cadrul Forumului Moldova-Uniunea Europeană, desfăşurat la Chişinău. Acesta spunea că „o ţară condusă de un partid comunist nu poate fi invitată să se alăture Uniunii Europene. În următorii ani, cetăţenii Republicii Moldova vor trebui să hotărască în ce direcţie merg şi să voteze în consecinţă". Dar să revenim la Dodon „al nostru": va putea el oare să devină lider suprem al PCRM? Chiar dacă admitem că se realizează scenariul şi obţine funcţia mult râvnită de edil al Capitalei, şansele lui Dodon de a deveni lider al comuniştilor sunt foarte mici. El nu e partinic prin excelenţă, aşa cum nu a fost ex-premierul Ion Sturza, nu este Alexandru Tănase în PLDM , Marian Lupu în PD şi nici Dorin Chirtoacă în PL (la PLDM acest rol îl au Filat şi Godea; la democraţi Diacov e omul care ştie cel mai bine „bucătăria" de partid, asta însemnând în primul rând păstrarea contactului cu cei din teritoriu; iar la liberali acest rol îi revine lui Ghimpu). Dodon încearcă să o facă pe ideologul, dar nu are acea încredere semeaţă pe care o avea Stepaniuc. Lui Dodon îi stă mult mai bine când vorbeşte despre economie şi finanţe, dar şi în acest caz doar îşi pregăteşte singur textul, şi nu i-l scriu subalternii lui Tkaciuk. Şi, din câte cunoaştem, foarte rar se întâmplă ca tehnocraţii să dicteze jocul în marea politică, fie chiar şi în ţări mai mici, cum este Moldova.