Chiril Gaburici: „Sunt gata să-mi asum funcţia de premier”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiril Gaburici, candidat în funcţia de premier
Chiril Gaburici, candidat în funcţia de premier

Candidatul din partea  PLDM la funcţia de premier, Chiril Gaburici  îşi asumă responsabilitatea de a veni în funcţia de prim-ministru. Acesta a declarat după consultările de sâmbătă cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, că situaţia din Republica Moldova nu este uşoară, dar este nevoie de un premier şi speră că va fi votat de către toate fracţiunile parlamentare, transmite IPN.

„Cunoscând situaţia economică şi politică, îmi dau seama în ce perioadă sunt propus în această funcţie, dar îmi asum responsabilitatea”, a declarat Gaburici, subliniind că va continua direcţia pro-europeană a R. Moldova. Acesta a menţionat că în următoarele zile îşi propune să aibă discuţii cu fracţiunile parlamentare, dar şi cu sindicatele şi patronatele. „În final, sper să fie susţinut planul de activitatea al Guvernului şi echipa cu care voi veni”, a mai spus Gaburici.

Întrebat cum comentează faptul că Iurie Leancă nu-l va vota la funcţia de premier dacă nu va fi candidatul unei alianţe PLDM-PDM-PL, Chiril Gaburici a spus că este bun prieten cu Iurie Leancă şi îi respectă decizia, dar va mai discuta cu acesta.

Solicitat de jurnalişti, Gaburici a infirmat că ar fi naşul nepoatei liderului PCRM, Vladimir Voronin.

Sâmbătă, 14 februarie, şeful statului, Nicolae Timofti, a purtat consultări cu toate fracţiunile parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcţia de premier. Singura propunere a venit de la PLDM – Chiril Gaburici, care a condus din 2008 până în 2012 compania Moldcell şi apoi compania-soră din Azerbaidjan. Aceasta este a doua tentativă de învestire a Guvernului, după ce joi, 12 februarie, programul şi Cabinetul de miniştri propus de Iurie Leancă nu a acumulat numărul necesar de voturi.

Într-un comunicat de presă remis de Preşedinţie se menţionează că Nicolae Timofti va analiza poziţiile exprimate de grupurile parlamentare, urmând ca în zilele următoare să semneze un decret de desemnare a unui candidat la funcţia premier.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite