ANSA a depistat mai multe încălcări la magazinul unde a fost agresată jurnalista ziarului Jurnal de Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Radiochisinau.md
FOTO Radiochisinau.md

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) s-a autosesizat în cazul de constatare a produsului cu termenul de valabilitate expirat, pus în comercializare în magazinul de pe strada Mihail Sadoveanu din sectorul Ciocana al Capitalei. După ce jurnalista ziarului Jurnal de Chişinău Nadejda Roşcovanu a decoperit acel produs expirat, ea a fost agresată de proprietarul şi vânzătoarea gheretei respective.

„Conform delegaţiei semnate de către şeful Direcţiei municipale pentru siguranţa alimentelor Chişinău, la faţa locului s-au deplasat doi inspectori ai Direcţiei care, în urma controlului efectuat, au constat următoarele: unitatea comercială funcţionează în lipsa autorizaţiei sanitar-veterinare, personalul nu dispune de echipament de protecţie şi nu a trecut controlul medical obligatoriu. Nu sunt respectate condiţiile de păstrare a produselor uşor alterabile (plăcintele cu umplutură de carne, varză şi cartofi sunt păstrate la temperatura de 30-33 grade, în timp ce ar trebui păstrate la temperatura de +2-+4 grade C)”, se menţionează într-un răspuns la solicitarea redacţiei Jurnal de Chişinău.

De asemenea, „pentru aceste produse nu au fost prezentate certificate de confirmare a provenienţei şi calităţii. În gheretă au fost depistate produse de origine animală salam (Saleami semiafumat), salam (servilat pastoral), piept de porc condimentat, caviar de somon, – toate cu termen de valabilitate expirat. Pentru aceste produse, la fel, nu au fost prezentate certificate ce ar confirma provenienţa şi calitatea lor”, relatează reprezentanţii ANSA pentru aceeaşi sursă.

Pentru încălcările şi neconformităţile depistate, agentul economic va fi amendat conform Codului Contravenţional de la 60 la 150 de unităţi convenţionale. Suma exactă a amenzii va fi stabilită în şedinţa comisiei de examinare a proceselor verbale, de pe 29 iunie curent.

Fotoreportera publicaţiei „Jurnal de Chişinău”, Nadejda Roşcovanu, a fost bătută în plină stradă luni, 19 iunie, de către proprietarul unui magazin din sectorul Ciocana al Capitalei şi de o vânzătoare. Asta după ce jurnalistei i s-a dat o chiflă cu termenul expirat, iar ea i-a făcut o poză

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite