Avocatul Poporului anchetează cazul minorului abuzat de propria mătuşă. Copilul de 8 ani se afla în plasament la sora mamei lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băiatul şi sora lui au fost preluaţi în regim de urgenţă
Băiatul şi sora lui au fost preluaţi în regim de urgenţă

Băiatul în vârstă de 8 ani a fost supus, în repetate rânduri, la pedepse inumane şi de o cruzime ieşită din comun, spun procuroriI DIICOT.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi efectuează o anchetă în cazul minorului de 8 ani din Şimleu Silvaniei, care ar fi fost supus la pedepse şi determinat să efectueze activităţi cu caracter sexual de către mătuşa la care se afla în plasament.

"Sesizarea din oficiu şi ancheta vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 49 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, respectiv protecţia copiilor şi a tinerilor", se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Reamintim că băiatul de 8 ani din Şimleu Silvaniei a fost supus de către sora mamei lui, în repetate rânduri, la pedepse inumane şi de o cruzime ieşită din comun, în măsură să pună în primejdie gravă dezvoltarea fizică intelectuală şi morală a acestuia. Mai exact, susţin procurorii DIICOT Sălaj care anchetează cazul, timp de mai multe luni, femeia şi-a obligat nepotul să stea în genunchi, legat la gură cu un fular, îmbrăcat în haine de iarnă, cu mâinile întinse şi cu o bâtă pe acestea, timp de aproximativ 20 de ore, lângă o sobă, fără a mânca sau a bea apă.
De asemenea, prin ameninţarea cu cuţitul, l-a determinat pe copil să se masturbeze şi a constrâns-o pe sora lui, o adolescentă de 14 ani, să filmeze toate aceste scene. Mai apoi, spun procurorii DIICOT, a distribuit materialul pornografic şi altor persoane. În toată această activitate a fost ajutată de către prietenul minorei, un tânăr de 19 ani, cel care a anunţat, de altfel, autorităţile cu privire la grozăviile care se întâmplau în casa inculpatei.

Femeia se află, în prezent, în arest preventiv, pentru rele tratamente aplicate minorului, agresiune sexuală şi participaţie improprie la infracţiunea de pornografie infantilă, iar cei doi fraţi au fost preluaţi în regim de urgenţă de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj.

Conform anchetatorilor, cei doi minori fuseseră încredinţaţi în plasament mătuşii materne de către Comisia pentru Protecţia Copilului, pe considerentul că mama acestora are probleme de sănătate şi nu se poate ocupa de minori întrucât necesită o serie de investigaţii medicale şi intervenţii chirurgicale.

Citiţi şi:

A fost arestată femeia care şi-a agresat sexual nepotul de 8 ani. Îl pedepsea punându-l să se masturbeze în faţa camerei de filmat

Adolescentă înjunghiată de un recidivist. Motivul incredibil din spatele tentativei de omor

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite