1 Decembrie în curtea Muzeului: atelier de făcut cocarde tricolore, vin fiert şi păsulă cu curechi - FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii şi-au făcut propriile cocarde din hârtie colorată FOTO Andreea Vilcovschi
Copiii şi-au făcut propriile cocarde din hârtie colorată FOTO Andreea Vilcovschi

Zeci de copii însoţiţi de părinţi şi bunici au petrecut Ziua Naţională într-un mod mai puţin oficial, graţie unei inedite acţiuni organizate de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

Intitulată "E ziua noastră! Vino să petrecem!", acţiunea desfăşurată în curtea instituţiei muzeale a cuprins ateliere de confecţionat steguleţe şi cocarde tricolore, o expoziţie fotodocumentară, precum şi concursuri cu premii.
"Ne-am dorit să sărbătorim Ziua Naţională alături de comunitate, într-un alt mod, mai puţin oficial, să simţim că este sărbătoarea noastră. De aceea ne-am gândit să-i invităm pe zălăuani la noi acasă de 1 Decembrie", ne-a declarat Corina Bejinariu, directorul Muzeului Judeţean.

Cele mai multe dintre activităţile organizate cu acest prilej au fost dedicate celor mici, pe considerentul că ei sunt cei care trebuie să înveţe valoarea zilei de 1 Decembrie. Astfel, aceştia au avut ocazia să îşi confecţioneze propriile steguleţe, precum şi cocarde tricolore, pe care le-au purtat, mai apoi cu mândrie la piept. Atelierul "România prin ochii copiilor" le-a dat ocazia să îşi exprime prin desen propria viziune cu privire la această zi cu mare încărcătură simbolică.

Nu au fost uitaţi nici cei mari, cărora organizatorii le-au pregătit un concurs de urări, în cadrul căruia participanţii au fost invitaţi să răspundă întrebării "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie". Urarea Claudiei Kerekeş a fost desemnată drept cea mai convingătoare şi mai sensibilă:

"Îţi doresc copii curajoşi şi deştepţi, care să te ridice unde ai fost odată... unde îţi este locul... unde meriţi! Te iubesc, Românie!"

"Zestrea românilor", un alt concurs care a stârnit interesul zălăunilor, a vizat identificarea pe hartă a zonelor de provenienţă a unor monumente şi personalităţi istorice, cei mai pricepuţi primind titlul de "cel mai bun român copil", respectiv "cea ma bună familie de români".

"Pentru că sărbătoarea înseamnă şi bucurie, şi comuniune alimentară, le-am propus celor care au ales să petreacă 1 Decembrie alături de noi un pahar de vin fiert şi o porţie de păsulă cu curechi, pentru că asta înseamnă mâncarea tradiţională în această perioadă, una de post, respectată cu rigurozitate de români", a mai precizat oficialul MJAI Zalău.

Pe tot parcursul zilei, vizitatorii au avut acces gratuit "Galeria personalităţilor" şi expoziţia temporară "Pe urmele lui Marte".

Vă mai recomandăm:

FOTO Ziua Naţională la Zalău: Paradă militară fără tehnică de luptă

Din adâncul pământului, în expoziţie. Cum ajunge un obiect de patrimoniu, piesă de muzeu

FOTO Ştiinţa, pe înţelesul elevilor. Cum obţinem curent electric cu o lămâie, un şurub de aluminiu şi un bănuţ de cupru

Copiii au invadat Muzeul Judeţean. Maraton de evenimente la Noaptea europeană a muzeelor - FOTO

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite