„Mortul-viu“ de la Vaslui: medicii, chemaţi să consulte un cadavru pregătit de înmormântare. Rudele: „I-am pus oglinda în faţă şi s-a aburit“
0Scene tragicomice într-un sat din judeţul Vaslui, unde familia unui bărbat de 84 de ani, decedat de două zile, au sunat la 112 în timp ce se pregăteau să înmormânteze ruda, solicitând unui echipaj de ambulanţă să consulte mortul, pentru că li se părea că ar fi viu şi mişcă.
Cazul s-a petrecut în localitatea vasluiană Vovrieşti, comuna Băceşti. Iniţial, cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Vaslui au crezut că este vorba de o glumă proastă, însă rudele celui decedat au insistat sunând inclusiv la superiorii ambulanţierilor de la Bucureşti.
Bătrânul de 84 de ani, din satul Vovrieşti, fusese internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde pe fondul afecţiunilor cardiace a decedat. După ce cadrele medicale au declarat decesul, cadavrul bărbatului a stat timp de două zile la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, ulterior fiind preluat de rude pentru a fi înmormântat.
Adus acasă, a fost aşezat pe masă, potrivit tradiţiilor, iar rudele au jelit trecerea la cele veşnice. Analizându-şi tatăl, fiicelor decedatului li s-a părut că acesta nu ar fi mort, ci mai degrabă ar dormi. Mai mult, una dintre fiice a invocat că, la un moment dat, tatăl ar fi mişcat un deget. Şi-a alertat celelalte surori care, pentru a se convinge dacă tatăl lor mai trăieşte sau nu, au pus la cale un experiment. Au luat o oglindă de afară şi au dus-o în încăperea în care se afla mortul, aşezând-o în dreptul feţei. Cum din cauza diferenţei de temperatură oglinda s-a aburit, fiicele ”s-au convins” că tatăl lor chiar trăieşte.
Electrocardiogramă mortului din sicriu
”Au înroşit firul” sunând la Ambulanţă după ajutor. În zadar au încercat cadrele medicale să le explice că bărbatul fusese declarat decedat în spital, unde s-au făcut toate verificările de rigoare înainte de a fi predat la Morgă. În cele din urmă, un echipaj medical condus chiar de directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Vaslui, medicul Ana Ungureanu, s-a deplasat la Vovrieşti, o localitate situată la peste 50 de kilometri de Vaslui.
Ajuns la locul solicitării, cadrele medicale au scos mortul din sicriu, l-au dezbrăcat şi consultat, ba i-au făcut şi electrocardiogramă pentru a dovedi rudelor că persoana decedată chiar este decedată.
“Am fost solicitaţi în satul Vovrieşti, comuna Băceşti, pentru că rudelor unui decedat li s-a părut că acesta trăieşte. Ne-au spus că după două zile de la deces, corpul bărbatului nu s-a schimbat deloc, nu e rigid. Ba mai mult, ne-au spus că, atunci când i-au pus oglinda în faţă, obiectul a aburit. Ne-am deplasat la fata locului. Mortul era asezat în sicriu. I s-a fãcut o electrocardiogramă, iar familia a văzut cã inima nu-i mai bătea”, a precizat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.
Ambulanţa Vaslui, sufocată cu solicitări ce nu reprezintă urgenţe
Medicii de la SAJ Vaslui afirmă că nu este prima dată când au parte de solicitări trăsnite din partea pacienţilor, însă aceasta le-a întrecut pe toate.
În primele patru luni ale lui 2017, S.A.J. Vaslui a înregistrat un număr de 18.777 solicitări, din care urgenţe majore Cod Roşu 1.781, urgenţe Cod Galben 14.840 , urgenţe Cod Verde 127 şi transporturi 1.045.
”Personalul serviciului nostru face eforturi deosebite pentru a-şi îndeplini unica responsabilitate pe care o are, aceea de a salva vieţi, si asta deoarece numărul de cazuri la care trebuie să intervină zilnic este covârşitor. Realitatea este însa că multe din aceste solicitări pot fi rezolvate de medicina primară. Există cabinete de medicină de familie aproape în fiecare comună şi de asemenea există 10 centre de permanenţă în judeţ cărora li se pot adresa pacienţii pentru multe afecţiuni ce nu le pun viaţa în pericol imediat”, a menţionat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.
Reprezentanţii SAJ Vaslui au precizat că de la începutul anului s-au confruntat cu nu mai puţin de 565 de situatii in care pacientii au refuzat transportul la spital motivând că ei doreau doar o părere medicală.
”Solicităm înţelegere din partea populatiei, în sensul de a nu face abuz şi de a suna la 112 când cetăţenii judeţului au cu adevărat o urgenţă ce impune prezenţa echipajelor noastre, serviciul de Ambulanţă fiind un serviciu de urgenţă. Altfel, există riscul ca un pacient în pericol vital iminent să nu poată beneficia de ambulanţă deoarece aceasta esta trimisă la un caz ce putea fi rezolvat la dispensar, centru de permanenţă sau policlinică”, a conchis medicul Dan Ungureanu.