Legenda Casei Sturdza din Bârlad, moşia pierdută la cazinouri după un secol în care a fost vizitată de toată boierimea Moldovei
0
Averea impresionantă a familiei de viţă nobilă Strurdza Bârlădeanul, de care se bucură şi acum bârlădenii prin edificiile lăsate, a fost risipită de descendenţii celor care au clădit-o din cauza jocurilor de noroc.
Casa Sturdza din Bârlad, cunoscută în perioada contemporană şi sub numele de Muzeul Colecţiilor, a ajuns în urmă cu 100 de ani în proprietatea municipalităţii după ce ultimul proprietar a fost nevoit să o vândă, fiind îngropat în datorii.
Construcţia a fost ridicată la 1812 pe terenul familiei de neam domnesc, pe un domeniu de circa un hectar. Ştefan (Ştefanache) Strudza Bârlădeanu şi soţia acestuia, Safta Sturdza Bârlădeanu, au fost ctitorii. În partea de nord au ridicat la scurt timp şi biserica „Sfântul Spiridon” (1828), biserică ce în zilele noastre deserveşte trei parohii. Lăcaşul sfânt a fost ridicat pentru a deservi populaţia bătrânului cartier Munteni care nu avea un loc de rugăciune. Restul terenului era folosit pentru grădină şi acareturi.
„Ctitorii menţionaţi au avut şase copii, două fiice şi patru băieţi. Fetele, Maria şi Catinca, s-au căsătorit cu Malocahe Costaceh Epureanu (fost prim-ministru), respectiv cu Dumitru Sturdza – fiul cel mare al fostului domnitor Mihail Sturdza”, a explicat, pentru „Adevărul”, prof. dr. Elena Monu.
După moartea ctitorilor, casa a revenit unuia din cei patru băieţi, Alexandru (Alecu) şi soţiei sale Smaranda (fostă Constandache), cea care a devenit şi capul familiei, fiind considerată o fire autoritară, chiar despotică.
Sunt date istorice potrivit cărora în Casa Sturdza au intrat personalităţi notorii ale vremurilor. Chiar şi Alexandru Ioan Cuza i-ar fi trecut pragul, iar alţi oameni politici, precum Manolache Costache Epureanu (fost prim-ministru în patru mandate scurte), erau obişnuiţi ai casei. Aici s-ar fi pecetluit decizii politice care şi-au pus amprenta asupra ţării. Tot aici s-au născut iubiri pătimaşe. Chiar fiica Smarandei (cea de-a doua proprietară, nora ctitorilor) a fost eroina unei iubiri nepermise.
Mireasa furată din Casa Sturdza
Maria (fiica lui Alecu Sturdza Bârlădeanu şi al Smarandei) s-a îndrăgostit de Manolache Costache Epureanu. Acesta era considerată o tânără extrem de frumoasă, care cânta ca o privighetoare şi cunoştea patru limbi străine. S-a îndrăgostit de M. C. Epureanu, viitorul premier, căsătorie care nu a fost acceptată de părinţii tinerei pe motiv că cei doi erau rude.
„De fapt, rudenia dintre cei doi era reală în esenţă pentru că de-a lungul secolelor căsătoriile s-au făcut în interiorul familiilor boiereşti. Viitorul mire, susţinut de prieteni, a răpit-o pe Maria cu prilejul unui bal organizat în Casa Sturdza. De la Bârlad au fugit la Iaşi cu trăsurile şi s-au oprit la o proprietate a familiei Costache Epureanu unde s-au căsătorit. Preotul care i-a cununat a fost răspopit ca pedeapsă, dar căsătoria a rămas valabilă”, a precizat dr. Elena Monu.
Căsătoria lor, o spun memorialiştii vremii, a fost una din cele mai frumoase, una din puţinele căsnicii fericite în familiile boiereşti din Moldova.
Ultimele decenii de glorie
În ultimele decenii ale sec. XIX, casa a fost locuită de coana Smărăndiţa alături de fiul ei Ştefan şi de soţia acestuia, Iozefina, unica fiică a lui Costache Negri. Căsătoria s-a încheiat la 1867. Iozefina Sturdza avea o educaţie aleasă, o femeie cultă crescută de la şapte ani într-un pension din Paris. Era o excelentă pianistă şi a susţinut numeroase recitaluri în casa socrilor, dar şi în casele altor boieri din Bârlad (ex. Paladi, Costachi Epureanu etc). A participat activ la viaţa culturală a Bârladului acoperind diferite domenii. A scris chiar şi articole de presă care au fost publicate.
Cu trecerea timpului, din cauze complexe, familia a sărăcit până într-acolo încât coana Iozefina, rămasă văduvă în 1892, a solicitat cu disperare ajutor lui Dimitrie Sturdza, viitor academician care făcea parte din altă ramură a Sturdzeştilor. Mai exact, i-a solicitat să-l angajeze la Bucureşti pe fiul ei Alexandru (singurul rămas în viaţă). Se pare că întreaga conjunctură politico-adiministrativă, dar şi viaţa de huzur, lipsită de griji, a dus la falimentul familiei.
Vândută Primăriei
Iozefina moare la 1903. La scurt timp, fiul acesteia, Alexandru Sturdza Bârlădeanu, lipsit complet de mijloace de subzistenţă, a vândut Casa Sturdza, care împlinise un secol de existenţă. A fost cumpărată de municipalitatea de la acea vreme, tocmai datorită istoricului bogat al casei. Edilii vremii au hotărât atunci să o transforme în Administraţie Financiară. Aşa a funcţionat dinainte de Primul Război Mondial până la jumătatea secolului XX. Ulterior a devenit secţie a Muzeului „Vasile Pârvan” unde erau expuse mai multe colecţii. De doi ani clădirea a fost pusă în conservare, fiind în lucru un proiect cu fonduri europene pentru reconsolidarea clădirii.
Prinţul Mihai Dimitrie Sturdza (foto dreapta), acum în vârstă de 80 de ani, este stră-strănepot al ctitorilor acestei case. A plecat în 1965 în Franţa, unde şi-a clădit o impresionantă carieră ca interpret şi traducător. A fost interpret pentru trei presedinti: Charles de Gaulle, George Pompidou si Valéry Giscard d'Estaing. A lucrat şi la Radio România Liberă München. Revenit în ţară după 1995, acesta a participat în 2000 la o activitate organizată de Academia Bârlădeană, instituţie de cultură care aniversa atunci 95 de ani de la înfiinţare. În cadrul acelui eveniment el a făcut un scurt istoric al legăturilor pe care familia sa le-a avut cu Bârladul şi chiar a spus că printre alte cauze care au dus la sărăcirea familie au fost jocurile de noroc, patimă în care căzuse, din câte se pare, ultimul proprietar. Precizarea a fost făcută când un jurnalist a întrebat dacă intenţionează să revendice casa, iar el a explicat că nu are niciun drept să facă acest lucru pentru că nu a fost conficată de comunişti, ci a fost vândută pe motivele sus-menţionate.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
