Misterele Vasluiului. Dealul spânzuraţilor din Bârlad şi biserica ridicată peste osemintele condamnaţilor la moarte pentru iertarea păcatelor

Biserica "Sfinţii Voievozi" Bârlad, construită pe Dealul spânzuraţilor FOTO Sabina Ghiorghe

Una dintre cele mai tenebroase legende din judeţul Vaslui este legată de locul unde a fost ridicată la începutul secolului XIX biserica “Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril”, locul cunoscut sub numele de “Dealul spânzuraţilor”

Potrivit legendei urbane, în urmă cu aproximativ 200 de ani a fost ctitorită biserica “Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril” Bârlad pentru a aduce astfel linişte sufeletelor care au murit în chinuri groaznice şi au fost îngropate la comun chiar sub temelia lăcaşului sfânt.

Legenda are mai multe versiuni. Unii bârlădeni spun că le-au povestit bunicii şi străbunicii că acolo ar fi fost îngropate oasele condamnaţilor la moarte, alţii spun că acolo erau beciurile de tortură. Osemintele acoperite cu pământ au fost atât de multe încât s-a format o mivilă în mijlocul unui platou. Alţi loclanici spun că locul de tortură publică a fost ales pe acel deal pentru a putea asista cât mai multă lume. Chiar şi preotul parh al bisericii “Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril” spune că de fiecare dată când face o lucrare în curtea bisericii găseşte oase umane.

Legenda e susţinută parţial de istorici. Potrivit profesorului Marcel Proca, care a studiat vechile hărţi ale oraşului, izvoarele istorice şi memorii: “Biserica a fost construită pe locul unde erau spânzuraţi condamnaţii la moarte. În secolul al XIX-lea, în fiecare scaun de Administraţie Supremă, la Iaşi, Dorohoi şi Bârlad, era câte o temniţă şi un loc de osândă”.

Legătura Bârladului cu astfel de practici “sadice” apare în memoriile lui I. Vasiliu: “Pedeapsa corporală la acea vreme se executa la capitala judeţului de unde era criminalul. Atât Buzu cât şi Moacă au fost torturaţi sub ochii orăşenilor. Se anunţa orăşenilor ziua de tortură a criminalului. El era pus într-un careu de călăraşi cu săbiile scoase. În afară de careu era călăraş neînarmat dar cu biciul plumbuit în mână ce trebuia să aplice loviturile pe corpul vinovatului. Doboşarii mergeau înainte şi băteau tobele din care ieşeau nişte sunete lugubre, ca şi cum ar fi fost nişte sunete ce anunţau moartea cuiva. Înaintea toboşerilor era un amploaiat de la isprăvnicie, îmbrăcat în uniformă rusească, căci pe atunci toţi funcţionarii purtau uniforme, care amploaiat ţinea în mână un sul de hârtie pe care era scris faptele vinovatului şi numărul loviturilor pe care urma să le primească”.

În aceleaşi memorii ale lui I. Vasiliu a fost trecut şi traseul pe care îl urma condamnatul la moarte înaintea execuţiei pentru a fi dat exemplu comunităţii: “Cortegiul lugubru trebuia să se oprească în patru răspântii: Piaţa Domnească, chiar la marginea stradei de intrare în curtea bisericei, în colţul stradei principale vizavi de magazinul Broder, colţul unde se încrucişează strada Ştefan cel Mare şi Paloda unde a fost clădirea teatrului şi piaţa ocolului de vite în apropierea locului unde este o fântână. În fiecare din aceste puncte avea să se oprească cortegiul. Amploaiatul se urca pe un scaun ca să fie văzut de lume, citea sentinţa şi însemna pe o bucată de hârtie numărul loviturilor hotărâte, vinovatul îşi expunea trupul gol şi jandarmul aplica loviturile mortale. Puţini puteau să sufere loviturile la cele patru răspântii, mulţi cădeau ameţiţi sub lovituri, mulţi mureau după de la a doua sau de la a treia sau de la a patra răspântie”.

Execuţia publică avea rol demonstrativ şi se făcea în locuri cu aglomeraţie publică, de obicei în zilele de târg. În aceleaşi memorii ale lui I. Vasiliu se face precizarea: “Pe vremea domniei lui Mihalache Sturdza, după povestirea tatălui meu, în piaţa ocolului de vite, s-a ridicat două furci şi un odgon, unde s-a spânzurat vestitul bandit Munteanul. Corpul a stat o zi şi o noapte pe urmă s-a săpat o groapă chiar lângă furci, unde s-a aruncat corpul spânzuratului şi s-a acoperit cu pământ”.

Pentru a fi cât mai vizibile execuţiile publcie în secolul XVIII, condamnările publice erau duse la îndeplinire pe miovila din apropierea oborului de vite (Dealul spânzuraţilor) unde, pentru iertarea păcatelor celor spânzuraţi aici a fost ridicată la 1802 biserica “Sfinţii Voievozi”, ctitorită de Ecaterina Dragnea şi alţi donatori.

Notă: Material realizat cu sprijinul profesorului de istorie Marcel Proca

Citeşte şi:

Misterele Botoşaniului: de la catacombele subterane ale vechiului târg până la mormintele urieşilor

Misterul Constanţei: mormântul lui Ovidius. Primul poet al acestor ţinuturi îşi doarme somnul de veci în ruinele vechii cetăţi sau în adâncurile mării

FOTO Misterele şi legendele Braşovului. De la fantome, poveşti de dragoste tragice, locuri vindecătoare de boli şi construcţii inexplicabile

Legendele castelului Martinuzzi din Vinţu de jos, locul unde împărăteasa Maria Tereza îşi ucidea iubiţii