FOTO VIDEO Lecţie de viaţă: împreună şi la bine şi la greu, timp de 50 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
43 de cupluri au sărbătorit nunta de aur FOTO:adevarul
43 de cupluri au sărbătorit nunta de aur FOTO:adevarul

Pentru unii, expresia „împreună la bine şi la rău" nu reprezintă o înşiruire de vorbe goale, ci un mod de viaţă. Este şi cazul celor 43 de cupluri care şi-au sărbătorit, astăzi, împreună, "Nunta de Aur", în cadrul unui eveniment organizat de Primăria Municipiului Vaslui.

Cele 43 de cupluri din Vaslui care au sărbătorit în acest an Nunta de Aur, au fost, onorate, într-un cadru festiv, de primarul Vasile Pavăl şi cei doi viceprimari, Daniel Neacşu şi Sorin Radu, cei care, de altfel, s-au oferit să le fie bătrânilor şi naşi de cununie.

Îmbrăcate la patru ace, toate perechile de îndrăgostiţi au atras privirile vasluienilor care se aflau la acea oră în Parcul Copou.

Unii mai albiţi de vreme, alţii încă vioi, cu toţii au dorit să îşi reînoiască jurămintele de iubire în faţa ofiţerului de stare civilă.

Marcarea celor 50 de ani de căsătorie a fost sărbătorită în restaurantul Copou, iar cuplurile au primit o diplomă de excelenţă, un livret nou de familie şi câte un buchet de flori.

Citeşte şi:

Vasluienii sunt invitaţi la 4 zile de petrecere de ziua lor. Iată ce artişti vor fi invitaţi să concerteze

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite