Liliac înflorit în octombrie la Turnu Severin. Cum au reacţionat localnicii: „Vă spun eu, asta nu este de bine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Drobeta Turnu Severin un liliac a înflorit în octombrie, pentru a doua oară în acest an. Specialiştii spun că fenomenul este îngrijorător.

Un arbore de liliac a înflorit, pentru a doua oară, la Drobeta Turnu Severin, în curtea unui imobil din centrul municipiului. Severinenii care trec prin zonă se opresc pentru câteva clipe pentru a admira liliacul înflorit şi se bucură de această minune.

„S-a dat vremea rău de tot peste cap, că aşa ceva eu nu am mai văzut. Cum să înflorească liliacul în octombrie? Cred că e semn rău, ne aşteaptă o iarnă grea”, spune un domn pensionar care locuieşte în zonă.

De aceeaşi părere este şi o altă vecină care este convinsă că liliacul înflorit prevesteşte o iarnă cumplită:

„Vă spun eu, asta nu e de bine. O să avem iarnă grea, Dumnezeu ne dă semne”.

Specialiştii susţin că mugurii liliecilor care au înflorit a doua oară ar trebui să ne îngrijoreze şi că este provocat de încălzirea globală şi fenomenele meteorologice ieşite din comun. Tot specialiştii spun că fenomenul este extrem de dăunător pentru arbori, care devin vulnerabili la gerul iernii. Tradiţia spune că un astfel de fenomen este semn că urmează o toamnă secetoasă, dar şi o iarnă grea.

Despre specia arborelui de liliac

Liliacul sau Syringa vulgaris face parte din familia oleaceelor şi este o specie din genul Syringa, care înfloreşte primăvara. Este un arbust a cărui înălţime poate ajunge până la şapte metri, cu ramuri drepte şi lujeri puţin muchiaţi. Acesta creşte în sălbăticie, dar este şi cultivat.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite