INTERVIU Nicolae Doboş, fondatorul trupei de muzică folk Arhaic: „Românul nu are nevoie toată ziua bună ziua să-i spui că e grea viaţa”

Fondatorul trupei de folk “Arhaic”, Nicolae Doboş (62 de ani), vorbeşte despre despre pasiunea sa pentru muzica folk şi iubirea pentru poezia românească, despre ceea ce înseamnă muzica folk în prezent în România. În opinia sa, muzica folk este mesaj, este poezie de bună calitate, este poezia cântată, iar cel care cântă muzica trebuie să simtă foarte bine poezia.

Reporter: Domnule Nicolae Doboş, cum s-a născut trupa „Arhaic”?

Nicolae Doboş: În noiembrie, în urmă cu cinci ani.  Eu sunt din Maramureş şi am ajuns în Alexandra datorită soţiei mele, care avea repartiţie acolo. În Maramureş avusesem o trupă vreo 20 de ani de folk şi când am ajuns în Alexandria <<Am spus: domnule, ce fac aici? Trebuie să fac o trupă folk>>. Aşa a apărut trupa Arhaic cu Sorin Mircea Preda la chitară şi voce şi Alex Antonescu la percuţie. Bineînţeles că am muncit de ne-au sărit fulgii, avem patru albume imprimate până la ora aceasta, iar acum lucrăm la al cincelea album. Am concertat în toată ţara şi pentru românii din Belgia, unde am cântat pentru prima dată într-o catedrală ortodoxă. Este foarte interesant că eu aveam un proiect cu colegii mei de la Arhaic, de concerte în bisericile din România . Preoţii au spus că este interzis să se cânte în biserici, nu am înţeles de ce, nici nu intru în amănunte, chiar mă enervez. La Bruxelles, l-am întrebat pe preot: <<părinte, cum de putem să cântăm aici, că eu am vrut să cînt într-o biserică din ţară şi preoţii au spus că nu este voie>>, iar preotul român de la Bruxelles mi-a spus <<acolo sunt bisericile din România, aici suntem într-o catedrală din Bruxelles>>.

Rep.: Pe ce criterii vă alegeţi textele şi care sunt poeţii cu care colaboraţi?

N.D.: Colaborăm foarte bine cu poeţii români fiindcă e normal, cântăm muzică folk românească, iar din punctul meu de vedere muzica folk este poezia cântată. De ce spun lucrul acesta? Pentru că sunt mulţi cantautori care indiferent de muzica pe care o imprimă, pe album scriu <<versurile şi muzica îmi aparţin>>. Nu pot să fiu de acord cu lucrul acesta. Un om nu poate să fie chiar atât de mare artist, să scrie şi versuri bune şi muzică bună. Trebuie să se hotărască, zic eu. Deci, colaborăm foarte bine cu o parte din poeţii care mai sunt în viaţă, cu poetul Vasile Muste din Maramureş de peste 35 de ani, cu poetul Ştefan Doru Dâncuş, cu regretatul poet Valeriu Armeanu de la Turnu Severin.

Rep: Care este povestea cântecului „Nu mor caii, când vor câinii”, pe versurile poetului severinean Valeriu Armeanu?

N.D.: Am găsit acest poem publicat în revista „Flacăra” şi mie mi s-a părut foarte interesant la vremea respectivă. Apoi, am creat muzica, nu foarte rapid pentru că sunt foarte pretenţios şi aşa, după un an de chin, am lansat pe piaţa muzicală din vremea aceea „Nu mor caii, când vor câinii”, pe versurile lui Valeriu Armeanu. Se întâmpla în perioada anilor 1982-1983. Poezia fiind publicată în revista „Flacăra” a scăpat probabil de ochiul cenzurii, dar eu m-am trezit la un festival de muzică folk că sunt chemat după ce am cântat „Nu mor caii, când vor câinii” la dialog şi m-au întrebat dacă îmi dau seama ce am cântat.

Purtam peste tot pagina din revista Flacăra cu poezia publicată ca să o arat celor de la partid sau celor de la Securitate ori cine mă lua la întrebări le spuneam: <<domnilor este o poezie publicată de Păunescu în revista lui>>. Şi cu asta mă spălam pe mâini fiindcă Păunescu era cine era. Atât de mult mi-a plăcut poemul acesta, era atât de profund, nu îl cunoşteam atunci pe Valeriu Srmeanu. Din punctul meu de vedere, poetul Valeriu Armeanu a fost şi va fi un titan al poeziei româneşti. Păcat că valorile în ţara asta, nici după ce mor, nu sunt puse de valore. Mor scriitori în ţara asta, actori, pe cine interesează?

Rep.: Cum a fost întâlnirea d-voastră cu scriitorul Valeriu Armeanu, un om cu o personalitate deosebită?

N.D.: După 1989, am lansat pe piaţă primul album, nu am fost mulţumit de el, am refăcut albumul şi întâmplător am ajuns după ani şi ani la Mehedinţi, în urmă cu trei, într-un concert la Zilele Eminescu, la Drobeta TurnuSeverin. Şi normal am cântat „Nu mor caii, când vor câinii” al lui Valeriu Armeanu. Dan Şalapa a luat legătura cu domnul Armeanu, i-a pus cântecul să-l asculte şi sigur că a venit să ne cunoaştem. Vreau să vă spun că m-am întâlnit cu un titan al bunului simţ, în primul rând, aşa l-am perceput pe domnul Armeanu ,ca pe un om cu un extraordinar bun simţ. Mi-a zis: <<Am ascultat cântecul o dată, l-am ascultat de mai multe ori. Păunescu mi-a spus să dau din poeziile mele, dar nu am vrut să dau niciun poem fiindcă nu simţeam că poate cineva să dea valoare versurilor mele. Acum am ascultat cântectul <<Nu mor caii, când vor câinii>> şi am zis nu este adevărat. M-am simţit atât de bine încât îi dau toată poezia mea ca să o cânte>>. Şi atunci mi-a adus trei volume de poezie ca să-mi aleg ce vreau din ele.

Rep.: Aţi spus că lucraţi în momentul de faţă la un nou album, care va conţine opt cântece pe versurile poetului Valeriu Armeanu. Când va fi gata?

N.D.: Ultima dată când m-am întâlnit cu el i-am spus că am început să lucrez la un album pe versurile domniei sale. Mi-a spus: <<cred că o să fie foarte greu pentru tine albumul acesta, din punctul meu de vedere ai mână liberă>>. Domnul Armeanu a ascultat toate cântecele şi mi-a spus că este foarte mulţumit şi că aşteaştă să lansăm împreună albumul. Lucrul acesta nu s-a mai întâmplat şi sunt atât de necăjit fiindcă aş fi vrut să ascultăm împreună albumul. Le-am spus tuturor care ştiu de acest proiect, că numai dacă mor nu îl scut pe piaţă fiindcă am o obligaţie morală faţă de marele om Valeriu Armeanu. Ştiţi, toţi ne ducem în Ceruri, acolo la Creaţia Divină, iar eu sunt convins că o să mă întâlnesc cu domnul Armeanu şi nu vreau să-mi spună <<nu ai mai scos albumul acela>>. Poezia unui poet te poate influenţa extraordinar de mult, lucru care mi s-a întâmplat, repet, cu poezia lui Valeriu Armeanu. Album se va numi Ultima Elegie şi va fi integral pe versurile poetului Valeriu Armeanu, sper ca în două luni să fie gata şi să-l lansez aici la Biblioteca judeţeană.
Eu zic că ar trebui să fie un punct de referinţă, nu din punct de vedere muzical, ci literar pentru scriitorimea mehedinţeană. Îmi spunea Dan Şalapa că o să facă tot posibilul, demersurile necesare ca o stradă din Drobeta Turnu Severin să se numească Valeriu Armeanu. Domnilor, până la ora asta nu v-aţi trezit ca să faceţi chestia asta, Valeriu Armeanu nu merita o stradă, merita o piaţă întreagă, merita un cartier. 

Rep.: Domnule Nicolae Doboş, mai ascultă românii muzică folk. Vă întreb fiindcă după 1990 acest gen muzical a intrat într-un con de umbră nemeritat?

N.D.: A fost o perioadă când într-adevăr muzica folk nu avea decât foarte puţini ascultători. După 1990 au apărut tot felul de cantautori care spun <<eu cânt folk jazz, eu cânt folk rock, eu cânt folk pop>>. Domnule, trebuie să ne hotărâm ori jazz ori folk. Nu există această amestecătură pentru că vorbim de două genuri muzicale diferite. Şi promovând asemenea stiluri sigur consumatorul de muzică folk nu se regăsea. Una e să-l asculţi pe Mircea Vintilă cântând şi una e să asculţi o tânără care semnează versurile şi muzica şi sună cam aşa <<Dimineaţă, mi-am făcut o cafea şi mi-am pus prea mult zahăr în ea>>. Asta nici manea nu poate fi pentru că nu are mesaj. Sigur, consumatorul s-a supărat, s-a săturat de asemenea texte şi a fost foarte greu să revii şi să reformezi segmentul acesta de ascultări. Depinde de ce transmitem. Românul nu are nevoie toată ziua bună ziua, cel puţin aşa simt eu, să-i spui că e grea viaţa, că ştie. Să-i spui ceva ce nu ştie, să-i spui că mai există haiduci sau să-i spui că mai există Brâncoveanu în mentalul uman. Noi concertăm cu mulţi cantautori care au mesaje în ceea ce cântă şi vreau să spun că sălile sunt pline. Noi cântăm versurile unor poeţi, nu a vecinului meu de bloc sau colegului de servici. Ei bine, poetul acela a trudit ca să scrie versurile acelea, a lăcrimat, a sângerat. Cum mi-aş permite eu ca şi compozitor de muzică să fac praf versurile acelea? Nu îmi permit, dacă nu se ridică muzica la nivelul versurilor, atât cât percep eu normal. Tot timpul între mine şi poet există o legătură, o energie compatibilă. Nu pot să cânt pe versuri de duzină, să nu mă înţeleagă nimeni greşit.