Deţinuţii de la Vînjuleţ, în colind la centrul de bătrâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În vizită la căminul de bătrâni FOTO Penitenciar Turnu Severin
În vizită la căminul de bătrâni FOTO Penitenciar Turnu Severin

Cincisprezece deţinuţi, care execută pedepse privative de libertate în regim deschis şi semideschis la secţia exterioară Vînjuleţ, au făcut joi, 21 decembrie, o bucurie celor  27 de persoane vârstnice aflate în centrul de bătrâni din comuna Vînjuleţ .

Persoanele private de libertate au susţinut un spectacol de colinde, care a cuprins obiceiuri tradiţionale româneşti, specifice sărbătorilor de iarnă şi au oferit cadouri constând în produse alimentare, achiziţionate de către aceştia de la marketul unităţii.
        
În această perioadă, Serviciul de Educaţie organizează o paletă largă de activităţi dedicate Sărbătorii Crăciunului – activităţi educative, artistice, filantropice, cu specific moral-religios.

detnuti la caminul de batrani FOTO Penitenciar Turnu Severin

“Prin derularea acestor activităţi, se doreşte promovarea, respectarea şi transmiterea tradiţiilor spirituale şi a obiceiurilor populare româneşti în rândul persoanelor private de libertate, precum şi dezvoltarea unor comportamente prosociale menite sa faciliteze reintegrarea ulterioară a deţinuţilor în societate”, se arată într-un comunicat de presă al Penitenciarului Drobeta Turnu Severin. .                       

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite