Punctul 11 al Proclamaţiei din 1990, subiect tabu în România: “Timişoara este hotărâtă să ia în serios şi să se folosească de principiul descentralizării economice şi administrative”

Timişoara a demonstrat în primul tur al alegerilor prezidenţiale că este un bastion al dreptei şi un oraş profund anti-comunist.

Nicolae Ceauşescu spunea că Revoluţia anti-comunistă este opera „imperialiştilor” care vor să rupă Banatul, Ion Iliescu i-a acuzat de separatism pe timişorenii care au redactat Proclamaţia de la Timişoara, ca o continuare a luptei împotriva foştilor nomenclaturişti şi securişti. PSD readuce în discuţie o fantasmagorică secesiune a Ardealului şi Banatului, după încreredea acordată alegătorilor pentru Klaus Iohannis. Timişorenii sunt din nou puşi la zid pentru valorile lor democratice, de dreapta şi a atitudinii profund anti-comuniste. 

Timişoara şi judeţul Timiş continuă să fie un bastion al dreptei şi în 2014. Rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale vorbesc de la sine. Klaus Iohannis, candidatul ACL s-a clasat pe primul loc cu 42,03%, urmat de Victor Ponta (PSD), cu 29,66%. De remarcat însă şi încrederea primită de ceilalţi candidaţi de dreapta: pe locul trei a fost Monica Macovei, peste media pe ţară, 6,19% şi Elena Udrea cu 5,95%.

În Timişoara diferenţa este şi mai mare între candidaţii de dreapta şi stânga. Klaus Iohannis - 43,66%,

Victor Ponta - 24,61%, Monica Macovei - 9,23%, Calin Popescu Tariceanu - 7,27%, Elena Udrea - 5,34%. Prezenţa la vot în Timiş a fost de 51,37% (adică 316.662 de persoane). În judeţul Timiş, Victor Ponta a câştigat doar în localităţile sărace, cunoscute cu fiefuri ale PSD-ului. Banatul a pierdut însă judeţul Caras-Severin, unde a câştigat de PSD ca urmare a vieţii grele din zonă. 

Timişoara, oraş anticomunist

Victoria dreptei în Timiş nu a surprins pe nimeni. Alegerile prezidenţiale din 2014 au arătat din nou o zonă vestică îndreptată cu faţa spre valorile occidentale şi pentru principiile liberale. De la căderea regimului Ceauşescu, din 1990 până în 2014 nu s-au schimbat lucrurile. Timişoara s-a dovedit un oraş anti-comunist, anti-FSN, anti-Iliescu şi împotriva celor pe care îi considerau urmaşii Partidului Comunist Român.  

„Timişoara a fost mereu aproape de Europa. Avea informaţia din vest. După Revoluţie s-au dezvoltat rapid micile intreprinderi, iniţiativa privată, care a condus la orientarea oamenilor către dreapta. Până în 2000, pe o parte se situa partidul lui Iliescu, iar de cealaltă cei care doreau să intre în Uniunea Europeană şi o rupere faţă de trecutul comunist. Până la urmă, obligată, impusă şi neavând altă soluţie, şi PSD a îmbrăţişat intrarea în UE. În anii 90, lucrurile erau destul de clare. Exista Iliescu şi foştii comunişti, şi cei care se opuneau lor. Nu a fost un vot politic în stilul occidental, pentru dreapta sau stânga. În Timişoara, curentul anti-comunist a fost mereu extrem de puternic. Lucrurile au început să se aşeze. Oamenii votau anti-stânga pentru că votau împotriva comuniştilor. Era un curent anti-comunist. Considerau că FSN şi Iliescu erau continuatorii comunismului, şi nu era deloc o ideea greşită”, a declarat Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara. 

Dacă după 1990, reprezentanţii FSN obişnuiau să ocolească cât se poate de mult Timişoara. La orice derapaj al politicienilor se putea umple Piaţa Victoriei cu protestatari. Societatea civică, extrem de puternică şi activă, cu din care făceau parte intelectuali de vază din Timişoara, taxa dur ieşirile nedemocratice de la Bucureşti.

Aşa a apărut şi Proclamaţia de la Timişoara, din 12 martie 1990, care s-a născut din necesitatea de aduce la cunoştinţa naţiunii române adevaratele idealuri ale Revoluţiei de la Timişoara, unde nu s-a murit pentru ca activişti comunişti din rândurile doi şi trei să treacă în frunte şi unul din participanţii la genocid să fie numit de către aceştia ministru de interne. 

Participanţii la evenimentele dintre 16 şi 22 decembrie 1989, nu au considerat Revoluţia încheiată şi au încercat să continue lupta în mod paşnic, dar ferm. Cele mai cunoscute cerinţe ale Proclamaţiei erau la punctul 8 şi 11: Legea Lustraţiei şi Descentralizarea. 

Atitudine civică dezvoltată

Din punct de vedere sociologic, există câteva trăsături importante care definesc alegătorul din Banat şi din zona de vest. Atitudinea civică dezvoltată, modelele occidentale, fac ca această zonă să fie diferită de restul ţării.

„Timişoara a fost un oraş al dreptei în perioada post-decembristă. Până în 2000, dreapta înseamna îndepărtarea de lumea veche, anti-comunism, dar şi pro-occidentalism, marşând spre un alt model şi un alt tip de societate. Indicatorii pe care îi avem în Banat, în general, dar în Timiş, în special, ne arată un contractualism, adică respectarea cuvântului dat. O monitorizare atentă a ce se întâmplă în societate. Există un angajament civic şi comunitar, prin numărul mare de ONG-uri şi calitatea lor, cu implicarea populaţie în decizia publică la nivel de Consiliu Local. Există consultări ale organizaţiilor civice, consiliile consultative de cartiere, participarea la luarea deciziilor. Aşa ceva este de neînchipuit la Botoşani, Vaslui sau Băieleşti. Există exigenţă civică, o monitorizare foarte atentă a aleşilor”, a declarat sociologul Alin Gavreliuc, decanului Facultăţii de Sociologie şi Psihologie a Universităţii de Vest din Timişoara.

Punctul 11 şi decentralizarea

Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii PCR sau al Securităţii să nu aibă dreptul de a lucra în funcţii publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punând accent mai ales pe funcţia de preşedinte – nu s-a aplicat niciodată, iar acum ar fi deja şi prea târziu pentru o Lege a Lustraţiei. 

În 1990 s-a vorbit pentru prima dată despre principiul descentralizării, la Timişoara. Era Puncul 11 al Proclamaţiei: „Timişoara este hotărâtă să ia în serios şi să se folosească de principiul descentralizării economice şi administrative. S-a şi propus experimentarea în judeţul Timiş a unui model de economie de piaţă, pornind de la capacităţile sale puternice şi de la competenţa specialiştilor de care dispune. Pentru atragerea mai uşoară şi mai rapidă a capitalului străin, îndeosebi sub forma de tehnologie şi materii prime speciale, şi pentru crearea de societăţi mixte, cerem şi pe această cale înfiinţarea la Timişoara a unei filiale a Băncii de Comerţ Exterior”.

Au urmat valuri de acuzaţii împotriva aşa zisului secesionism bănăţean, cu care însă cei de aici au fost obişnuiţi tot timpul. Timp de două decenii, societatea civilă din Timişoara a atras atenţia asupra importanţei descentralizării, a diferitelor autonomii locale (a nu se confunda cu secesiune sau separatism) şi a regionalizării, care a ajuns în 2012 să un obiectivi tratat la nivel naţional şi a cărui implementare se aşteaptă. 

„Noi am fost acuzaţi încă din 1990 că dorim o secesiune. Nu a fost vorba niciun moment de aşa ceva. Degeaba am tot explicat că nu asta ne dorim, ni s-a pus această etichetă. Noi ne doream atunci o descentralizare. De fiecare dată când încercăm să ne explicăm valorile, se aruncă această anatemă, spunându-se că Transilvania îşi doreşte o rupere de România. Harta a arătat la fel din 1990. Afirmaţiile lui Ponta prin care a spus că Iohannis vrea să rupă Transilvania sunt nereale”, a spus Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara.

"Proclamaţia a fost tradusă în mai multe limbi şi difuzată, în 10 martie 1990, agenţiilor de presă din ţară şi din străinătate. Începând cu acea zi a început şi dezinformarea venită pe canale securiste că Banatul urmăreşte secesiunea. Reamintesc pasajul incriminat: <Timişoara este hotărâtă să ia în serios şi să se folosească de principiul descentralizării economice şi administrative>. Nici vorbă de secesiune. Doar că pe postul naţional de televiziune a apărut doar comentariul tendenţios care făcea referire la desprinderea Banatului de ţară. Eram profesoară de liceu, iar elevii au început să îmi povestească despre părinţi plecaţi cu maşina prin ţară şi care spuneau că au fost atacaţi cu pietre doar pentru că aveau număr de Timiş. Un elev mi-a povestit că tatăl său a suferit, fiind în deplasare la Piteşti, o criză de apendicită acută ce necesita o intervenţie de urgenţă, iar medicii l-au trimis să se opereze în “Republica Banat”, a declarat Liana Şerban, soţia lui George Şerban, cel care a redactat Proclamaţia de la Timişoara.

Steagul bănăţean

La mitingul din 8 noiembrie, la Timişoara au fost arborate, pe lângă steagurile României şi ale Uniunii Europene, şi cele ale Banatului şi Transilvaniei. PSD şi televiziunile de partid precum au prezintat protestele de la Timişoara ca fiind opera unor huligani şi politicieni de Opoziţie care vor să rupă Ardealul şi Banatul de România. 

„Acuzele de separatism lansate la adresa bănăţenilor sau a ardelenilor dinspre vechiul regat nu sunt noi, dacă ne uităm înapoi în istorie vom vedea că ele au fost arma folosită impotriva oricarei forme de nemulţumire referitoare la modul în care sistemul centralist administrează România. Arborarea unor simboluri locale nu reprezintă niciun atac la integritatea unui stat nicăieri în lumea civilizată, ba dimpotrivă. În ţări ca Anglia sau Germania orice formă de comunitate are un blazon, o stemă, un steag pe care îl arborează cu mândrie, fără ca cineva să-i acuze că vor să destrame ţara”, a declarat Cristian Colojoară, membru în organizaţia Liga Bănăţeană.

„Faptul că au existat drapele ale Banatului, se întâmplă peste tot în Europa. Arăţi oraşul şi regiunea din care faci parte. Asta nu înseamnă nimic, arată faptul că te gândeşti la tine, la familia ta şi la vecinii lângă care locuieşti”, a spus şi Florian Mihalcea.

“Am vrut să ne reprezentăm identitatea de bănăţeni. Ce înseamnă să fii bănăţean? Ei bine, să fii bănăţean înseamnă în primul şi în primul rând să fi acceptat. Banatul este unul din acele teritorii în Europa care a schimbat foarte multe stăpâniri, şi drept consecinţă a suferit multe schimbări şi influenţe. Un lucru e cert: foarte multe culturi au conlocuit în pace în Banat până în zi de azi, şi ura dintre acestea a fost mereu minimă. Banatul, înseamnă un model de deschidere şi acceptanţă nu numai pentru România, dar şi pentru Europa”, a spus Edwin Sebastian Marc, organizatorul mitingului din 8 noiembrie.