Ministru aflat în vizită pe „moşia” baronului Frunzăverde, exasperat de drumul pe care localnicii îşi distrug maşinile zilnic

Ministru aflat în vizită pe „moşia” baronului Frunzăverde, exasperat de drumul pe care localnicii îşi distrug maşinile zilnic

Ministrul Doina Pană a ajuns în centrul comunei cu morile de apă după un drum aflat de ani de zile într-o stare jalnică Foto expressdebanat.ro

Ministrul delegat pentru Apă, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, a vizitat joi morile de apă de la Eftimie Murgu, judeţul Caraş-Severin. Ministrul, aflat pentru o zi în localitatea morilor de apă unice în Europa, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de starea în care se află drumul judeţean pe care localnicii „păstoriţi” de ani de zile de baronul Sorin Frunzăverde, preşedinte al CJ, îşi distrug maşinile, fiind singurul drum de acces în comună.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aflat joi în judeţul Caraş-Severin, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, a vizitat şi morile de apă de la Eftimie Murgu (Rudăria), grav afectate de inundaţiile din urmă cu o lună. Potrivit expressdebanat.ro, ministrul a anunţat că Guvernul a alocat 170.000 de lei pentru refacerea morilor, urmând să mai fie alocaţi şi alţi bani.

Chiar dacă a venit penru o singură zi în localitate, ministrul a simţit pe propria piele calitatea drumului aflat într-o situaţie jalnică. „Vorbim de o zonă nu numai de patrimoniu cultural extraordinar, ci cu un statut aparte şi e clar că trebuia să vină banii şi ca atare au şi venit (…) Un singur lucru nu mi-a plăcut aici: drumul! O zonă cu un asemenea potenţial, şi sunt sigură că aici vin turişti şi vor mai veni, nu se poate … Drumul acela judeţean trebuie să arate altfel”, a declarat , potrivit expressdebanat, ministrul Pană la Complexul Mulinologic.

Drumul, care face legătura între Eftimie Murgu şi Prilipeţ are şapte kilometri şi este singura cale de acces în comună, acesta fiind şi drumul pe care trebuie să circule turişii care vin să vadă morile. Localnicii au declarat că sunt dispuşi să pună umărul la reabilitarea drumului, cu condiţia alocării banilor necesari de la Consiliul Judeţean, condus de şase ani baronul Sorin Frunzăverde.

Vorbele spuse de localnici referitoare la implicare cu mână de lucru în asfaltarea drumului nu sunt vorbe goale, mărturie stând imaginile surprinse şi postate pe internet după ce morile au fost luate de apele învolburate. Fără să aştepte ajutorul nimănui, oamenii s-au mobilizat pentru a reporni morile cu propriile forţe. Imaginile pot fi oricând un exemplu de mobilizare dat sinistraţilor care aşteaptă mila autorităţilor.

citeste totul despre: