EXCLUSIV Reacţia unui manager public plătit cu 2.500 de euro lunar după demitere:„Nu vreau postul înapoi. Vreau demnitatea şi banii - 200.000 de lei”
0Fostul manager al Colterm Timişoara, societate al cărui unic acţionar este Consiliul Local Timişoara, contestă în instanţă decizia prin care a fost demis din funcţia de director general care îi aducea un salariu lunar de 10.000 de lei. Petrică Pampu susţine că demiterea sa a fost o comandă politică şi îşi cere înapoi demnitatea distrusă, dar şi despăgubiri de 200.000 de lei (aproximativ 45.000 de euro).
Atât în administraţia Ciuhandu, cât şi în administraţia Robu, societatea de termoficare din Timişoara a fost subiectul unor scandaluri ample, în joc aflându-se una din cele mai importante societăţi publice care asigură căldură pentru aproximativ 70.000 de familii din Timişoara. Ultimul scandal de la Colterm l-a avut în centru pe fostul manager al societăţii Petrică Pampu. În doi timpi şi trei mişcări, Pampu a fost debarcat de la conducerea societăţii, invocându-se cheltuielile mari de personal.
Motivele pentru care Petrică Pampu a fost schimbat, chiar înaintea alegerilor europarlamentare, au fost cheltuielile mari de personal şi lipsa de performanţă în managementul societăţii. De altfel, chiar dacă acţiunea i-a avut în prim-plan pe consilierii liberali din AGA, după demiterea lui Pampu, primarul Nicolae Robu a pus paie pe foc, susţinând că Pampu poate fi un bun tehnician în domeniu, dar nu este un bun manager.
După demiterea din funcţie, Petrică Pampu, a încercat fără sorţi de izbândă să îşi negocieze contractul într-un mod care să îl avantajeze şi pe el. Pe lângă că nu a reuşit, Pampu s-a trezit şi că postul pe care ar fi trebuit să îl ocupe, şef de secţie, este desfiinţat. A fost picătura care a umplut paharul şi l-a determinat pe Pampu să acţioneze în instanţă.
„Toată treaba a fost ilegală. Motivele pentru care am fost demis sunt demontabile. A fost o comandă politică pentru că numai eu am fost schimbat. Pentru toate greutăţile societăţii, Consiliul de Administraţie şi ceilalţi directori nu au fost schimbaţi. Probabil că după acest proces o să fiu şicanat şi mai mult. Conform contractului trebuia să îmi dea un post potrivit pregătirii, competenţelor şi demnităţii mele. Mi-au desfiinţat postul de şef de secţie Electric. Sunt de meserie în societatea asta. Cei care sunt acum la conducere nu au nimic cu Energetica sau cu partea termică”, a declarat Petrică Pampu pentru „Adevărul”.
Fostul manager al Colterm a mai spus că a încercat să se înscrie şi la concursul pentru postul de manager, dar a fost umilit din nou: dosarul i-a fost respins. „Să nu credeţi că eu am fost schimbat pentru că am fost integru. De mine nu se puteau atinge cu prostii. Eu am venit ca om integru din secţie. Cu chiu cu vai am acceptat funcţia pentru că am crezut că se mai poate schimba ceva. Planul meu de management a fost să restructurăm. Nu ştiu de ce am fost eu considerat un manager mai prost decât ceilalţi. Am fost un director corect, fără şpagă”, a mai declarat Petrică Pampu.
În procesul deschis la Tribunalul Timiş, fostul director al societăţii de termoficare susţine că nu cere să fie repus pe funcţie, ci doar să îi fie reparată onoarea şi să îi fie plătit salariul de director, de 10.000 de lei lunar, până la finalizarea mandatului în februarie 2016. Tradus în cifre asta înseamnă aproximativ 200.000 de lei, sumă care include şi daune morale „modice”, de aproximativ 10.000 de lei.
„Este o chestie normală ce am făcut. Nu îmi trebuie înapoi postul. Îmi trebuie cei 34 de ani şi demnitatea mea. Am ajuns director general trecând prin toate etapele. Nu mai am foarte mult până la pensie. Îmi vreau înapoi demnitatea,onoarea şi, bineînţeles, banii, pentru că de asta venim la lucru. Sunt un ardelean care merg până la capăt. Trebuia să negociem, să îmi spună: ne folosim de informaţiile pe care le-ai acumulat în timp, de experienţă, de competenţă, de tot. Au vrut să facă spectacol înaintea alegerilor europarlamentare şi au făcut, dar nu au obţinut scor (n.r. liberalii)”, a mai declarat Petrică Pampu.
Fostul manager a mai spus că şi-a dat afară din societate prieteni care nu au vrut să lucreze, iar când a fost vorba să aibă cineva grijă de el, a fost aruncat ca o măsea stricată. „Eu când am luat această responsabilitate de a fi director general mi-am pierdut şi prietenii pe care i-am dat afară din societate pentru că nu au făcut treabă. Nu mai puneau osul. Vroiau numai să profite. Nu a fost niciodată în societate ce este acum. Dacă ieşea fostul meu coleg (n.r. primarul – cei doi au absolvit Politehnica) şi spunea „îi dăm un post şi avem grijă de el”, era altceva, dar m-a terfelit şi după aceea. Am absolvit aceeaşi facultate şi am fost colegi...Era unul din prietenii mei buni”, a mai arătat Pampu. Procesul se va judeca la Tribunalul Timiş, dar primul termen încă nu a fost stabilit.