Companie de stat, obligată să-i achite E.ON-ului penalităţi de întârziere de aproape 1,5 milioane euro
0Societatea de termoficare din Timişoara, Colterm SA, companie care furnizează apă caldă şi căldură pentru zeci de mii de familii din Timişoara pierde un nou proces cu E.ON-ul.
Printr-o sentinţă pronunţată vineri, 4 decembrie 2020, Tribunalul Mureş obligă compania de termoficare din Timişoara, Colterm, să îi achite furnizorul de gaz E.ON suma de 6.813.680 lei reprezentând penalităţi de întârziere, calculate pentru perioada 01.03.2019-31.03.2020. Practic, pentru numai penalităţi pentru întârzieri la plata facturilor restante Colterm trebuie să achite aproape şapte milioane de lei. Pe lângă penalităţi, Colterm trebuie să achite şi 70.000 de lei cheltuieli de judecată. Sentinţa Tribunalului Mureş nu este definitivă.
Colterm, o imensă gaură neagră
Compania de termoficare din Timişoara este într-o situaţie financiară foarte dificilă. Potrivit primarului Dominic Fritz, Colterm încă are datorii uriaşe, chiar dacă numai în ultimii şase ani, a beneficiat de subvenţii şi majorare de capital social de peste 600 de milioane de lei de la bugetul local.
„Efectiv acum Colterm trăieşte de pe o săptămână pe alta pentru a plăti facturile la gaz şi la curent. Ca să trecem prin această iarnă, doar pentru materie primă avem nevoie de 69 de milioane de lei. Asta nu include datoriile istorice pe care le avem şi care sunt de 136 de milioane de lei. Voi face tot posibilul să trecem prin această iarnă fără efecte asupra populaţiei. E ultima iarnă în care putem proceda aşa. Colterm are nevoie de un nou început, de o altă strategie”, declara, recent, Dominic Fritz.