De Sărbători val de donatori de sânge la Centrul de Transfuzie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mulţi timişoreni vor să îi ajute pe cei cu probleme de sănătate
Mulţi timişoreni vor să îi ajute pe cei cu probleme de sănătate

Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, la fel ca şi timişorenii care îşi îndreaptă, în număr cât mai mare, atenţia spre Centrul Regional de Transfuzie din Timişoara.

„A crescut numărul donatorilor. Dacă anul trecut aveam în jur de 60, 80 de donatori zilnic, acum avem între 80 şi 100”, a spus Elena Jenariu, directoarea Centrului Regional de Transfuzie din Timişoara.

Fapte bune de Crăciun

Dintre donatarii care vin la centru, aproximativ 40 la sută sunt clienţi fideli, iar peste 60 la sută au vârsta cuprinsă între 30 şi 45 de ani. Motivele care îi aduc pe timişoreni la centru sunt multiple: fie le prind bine acei bani pentru a avea ce pune pe masa de Crăciun, fie pentru a face o faptă bună. „Am venit să donez sânge pentru fata unui coleg. E pentru prima dată când fac acest lucru. Nu e dureros”, a povestit Florin Cojocaru, în vârstă de 27 de ani, muncitor.

Şi experienţele neplăcute îi învaţă pe oameni să fie mai buni. „Cu ani în urmă, fiica mea a avut un accident. Ştiu ce valoare are faptul că cineva vine şi donează. De atunci, vin să-i ajut şi eu pe alţii”, a spus Georgeta Anechitei, şomeră. Anul trecut, au venit să doneze sânge peste 19.000 de timişoreni, iar până acum s-au înregistrat aproximativ 20.300 de donatori.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite