Negocierea Contractului Colectiv de Muncă a fost suspendată. Sindicaliştii ies în stradă
0
Sindicaliştii din cadrul Complexului Energetic Oltenia au decis, ieri, să suspende negocierile cu administraţia companiei cu privire la încheierea Contractului Colectiv de Muncă.
Reprezentanţii celor patru federaţii care participă la discuţii au luat decizia să suspende negocierile. Sindicaliştii nu sunt de acord cu bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2015 propus de administraţie. Acesta prevede eliminarea unor prime şi sporuri, reducerea cheltuielilor cu biletele de tratament şi a cotei de combustibil.
Reducerea veniturilor salariale cu 13%
Conducerea CEO a propus o reducere a veniturilor salariale cu aproape 13% pentru a evita intrarea în insolvenţă. „Pentru a evita insolvenţa companiei şi înciderea activităţii de minerit, singura soluţie posibilă în acest moment este reducerea cheltuielilor cu munca vie de la 4008 lei/salariat, cât au fost în 2014, la 3497 lei/salariat, adica o reducere cu 12,8 %“, mai arată conducerea CEO.
Sindicalişti din FNME vor ieşi mâine în stradă, de la ora 17.00. Mitingul va avea loc în Piaţa Prefecturii.