Liceanul care a ucis-o pe iubita tatălui său a scăpat de închisoare
0
Liceanu Miodrag Teofil Vodislav, în vârstă de 17 ani, care a ucis-o în bătaie pe amanta tatălui său, a fost condamnat de Tribunalul Gorj la o pedeapsă de internare într-un centru de detenţie
„Aplică inculpatului minor Vodislav Miodrag Teofil măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, pe o perioadă de 7 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. (…) Încetează de drept măsura arestării preventive a inculpatului Vodislav Miodrag Teofil şi dispune punerea de îndată în libertate a acestui inculpat”, se arată în sentinţa instanţei de judecată. Sentinţa Tribunalului Gorj nu este definitivă.
A vrut să-şi apere mama
Adolescentul trăia împreună cu masa în Petroşani, părinţii fiind divorţaţi. Liceanu a venit împreună cu mamasa sa în vizită la tatăl lui, Teofil Vodislav, care locuieşte în comuna Scoarţa chiar cu o zi înainte de 1 iunie, când se sărbătoreşte Ziua Copilului. Acesta nu era, însă, acasă, dar fosta lui soţie şi fiul s-au întâlnit cu iubita acestuia, Angela Lupu, căsătorită şi cu doi copii. Între aceasta şi fosta soţie s-a iscat un conflict. Mama adolescentului a fost jignită şi agresată, iar liceanul a intervenit, moment în care a fost cuprins de furie şi a lovit-o pe iubita tatplui, care a murit.
Miodrag Teofil Vodislav era elev la Colegiului Naţional de Informatică „Carmen Sylva“ din Petroşani. Era considerat un copil cuminte, care nu a creat probleme şi avea note acceptabile la învăţătură.