Bacalaureat 2015 Matematică. A dat examenul cu bacalaureat din scaunul cu rotile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihnea vrea să studieze la Universitatea Politehnică Timişoara
Mihnea vrea să studieze la Universitatea Politehnică Timişoara

Bacalaureat 2015 Matematică. Un candidat la examenul de bacalaureat a susţinut primele două probe ale Bacalaureatului 2015 din scaunul cu rotile. Mihnea Vâlceanu, absolvent al Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu“, profilul matematică informatică, a venit să susţină examenul la matematică însoţit de către mama lui şi de câţiva colegi. Adolescentul a avut un accident la schi, în iarna 2013-20124, şi suferit o fractură la coloana vertebrală.

Iniţial, adolescentul aflat în scaunul cu rotile a fost repartizat să susţină probele de la bacalaureat într-o sală aflatăî la etajul II, după care comisia a stabilit un alt mod de ordonare al candidaţilor. „Am fost repartizat, iniţial, să susţin examenul la etajul II, dar nu puteam să urc până acolo. Am fost repartizat, apoi, într-o sală de la parter, în salal în care m-am pregătit. Accesibilitatea a fost asigurată şi nu am avut probleme. A fost un colectiv şi o metodologie de organizare super ok. A fost foarte bine“, a precizat adolescentul. 

Mihai Rădulea, preşedintele Comisiei de examinare, a precizat că Mihnea nu a mai avut nevoie de o altă facilitate pentru a susţine prbele de la bac 2015: „S-a respectat metodologia. După aplicaţie, candidatul a căzut cu colegii lui de la litera „V“, Dar am început numerotarea altfel pentru ca Mihnea să fie într-o sală de la parter. Copilul este bine pregătit şi îşi face treaba. Nu are nevoie de un alt asistent. Nu are nevoie de alte modificări pentru a susţine examenul“. 

Pentru detalii legate despre subiectele de la Bacalaureat 2015, proba la matematică, şi rezolvarea lor, consultaţi aceste articole:

Subiecte Matematică Bacalaureat 2015

Matematica - proba favorită pentru Mihnea, la Bacalaureat 2015

Mihnea consideră că subiectele de la limba şi literatura română au fost accesibile şi speră să se descurce cel puţin la fel de bine şi la matematică:

Mihnea
„Subiectela la prima probă, de limba şi literatura română, au fost destul de uşoare faţă de anii trecuţi. Mi s-au părut accesibile. În principal, a fost uşor. Ne-am bucurat că anul acesta am avut parte de subiecte accesibile. Să sperăm că şi la matematică vor fi subiecte uşoare, deşi este o probă mai dificilă. Sper că ne vom descurca. Este proba pe care noi, cei de la matematică informatică, ne bazăm cel mai mult“. 

La ieşire din sala de examen, Mihnea s-a arătat optimist şi speră să obţină nota maximă. 

După Bacaluareat, vrea să studieze la Universitatea Politehnică Timişoara

Adolescentul vrea să studieze la Facultatea de Automatică din cadrul Politehnicii Timişoara. Va susţine examen de admitere la această facultate, după care va merge la Băile Felix, la recuperare. „O să reîncep recupararea din august, când o să plec la Băile Felix, dar până atunci mai avem de mers la facultate şi să susţin examen la Universitatea Politehnică Timişoara, la Facultatea de Automatică. Să sperăm că o să trec cu bine peste toate“. 

Viaţa lui s-a schimbat brusc, dar Mihnea a rămas acelaşi adolescent vesel, plin de viaţă şi optimist. „A fost o chestie de moment. S-a întâmplat foarte repede, dar nu am remuşcări pentru ceea ce s-a întâmplat. Probabil aşa a fost să fie. Într-un fel, mă bucur, că am reuşit să-mi fac prieteni noi şi să privesc viaţa dintr-un alt mod. Dumnezeu este sus şi să sperăm că ne ajută“, ne spune Mihnea. 

Mihnea a rămas paralizat în urma unui accident petrecut la schi, în zona montană Rânca, în urmă cu un an şi jumătate. Avea 17 ani şi viaţa lui s-a schimbat radical. Şi-a fracturat coloana vertebrală şi a rămas imobilizat în scaunul cu rotile. „Am mers seara pe pârtie împreună cu prietenii şi ne-am pus trei băieţi pe o placă de snowboard pe post de sanie. Din păcate, am prins viteză mare şi eu am fost aruncat cu spatele într-o lamă de metal a unui buldozer care era la capătul pârtiei, pe care ne dădeam. Şi colegii mei s-au lovit. Am stat inconştient câteva minute, apoi mi-am revenit şi le-am zis să cheme salvarea pentru că nu îmi mai simţeam picioarele. Am fost dus la spital, la Bucureşti, m-au operat“, a povestit Mihnea ceea ce s-a întâmplat.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite