PSD Dâmboviţa, alături de Liviu Dragnea în bătălia sa cu premierul Grindeanu

PSD Dâmboviţa, alături de Liviu Dragnea în bătălia sa cu premierul Grindeanu

Conflictul dintre Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu s-a purtat mai întâi în partid, apoi s-a mutat în Guvern

În data de 16.06.2017, a avut loc şedinţa Comitetului Executiv Judeţean la care au fost prezenţi peste 230 de membri şi invitaţi. În urma discuţiilor, s-a decis, în unanimitate, susţinerea deciziilor statutare ale Comitetului Executiv Naţional adoptate în zilele de 14 şi 15 iunie.

De asemenea, Parlamentarii PSD, membrii ai Organizaţiei Dâmboviţa, vor susţine moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Social Democrat şi ALDE, ca fiind singura soluţie constituţională în contextul retragerii sprijinului politic pentru guvernul condus de Sorin Grindeanu.
 
"Facem apel la unitate, solidaritate şi responsabilitate către toţi membrii partidului, insistând pe faptul că nimeni, indiferent de poziţia pe care a ocupat-o  sau pe care o ocupă în stat, nu are dreptul moral să-şi urmărească interesul propriu în detrimentul intereselor românilor care ne-au acordat încredere. Partidul Social Democrat are datoria să alcătuiască, în termenul cel mai scurt, un nou guvern care să asigure punerea în aplicare a programului de guvernare votat de Parlament, care are ca principale obiective creşterea economică şi  creşterea nivelului de trai pentru toţi românii. Aşa cum a dovedit în multe ocazii, Partidul Social Democrat are maturitatea politică necesară să depăşească asemenea momente dificile şi să ducă la îndeplinire obiectivele asumate", se arată într-un comunicat al PSD Dâmboviţa, semnat de Adrian Ţuţuianu.
 
Conflictul dintre Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu s-a purtat mai întâi în partid, apoi s-a mutat în Guvern, iar în final a cuprins şi Parlamentul. Liviu Dragnea n-a reuşit să-i convingă pe toţi aleşii PSD să semneze moţiunea de cenzură, însă mizează pe o mobilizare exemplară miercuri, la vot. În replică, premierul Sorin Grindeanu spune că numărul mai mic de semnături  e prima dovadă că moţiunea de cenzură va pica.
 

 

SD a făcut ieri primul pas procedural pentru trântirea propriului Guvern: a citit în plenul reunit al celor două Camere moţiunea de cenzură intitulată „România nu poate fi confiscată!”, aluzie la faptul că premierul Sorin Grindeanu a refuzat să demisioneze, deşi a rămas fără sprijin politic. În esenţă, întreg textul moţiunii critică atitudinea premierului de a ţine de funcţie, fără a fi prezentate motive concrete pentru care PSD a ajuns la decizia de a răsturna Guvernul PSD.

Numărul parlamentarilor care susţin moţiunea lui Liviu Dragnea arată un bruiaj în mecanismul de mobilizare al PSD. Doar 222 de parlamentari PSD şi ALDE au semnat moţiunea de cenzură, din cei 248, cât numără în total cele două partide. Aşadar, există un grup de 26 de parlamentari din tabăra Puterii care nu şi-au pus semnătura pe textul moţiunii. Liviu Dragnea spune că votul va fi covârşitor împotriva lui Sorin Grindeanu.  „Cei care n-au semnat au fost plecaţi din ţară, unii ajung mâine, alţii ajung marţi. N-am vrut să le stric treburile astăzi. Important este votul de miercuri, care va fi masiv împotriva premierului Grindeanu. Am vorbit cu parlamentarii de la Iaşi, care erau daţi în tabăra lui Grindeanu, dar au votat în masă moţiunea”, a motivat Liviu Dragnea. Printre cei care n-au semnat se numără Victor Ponta şi prietenul său din Gorj, deputatul Alin Văcaru.

De partea cealaltă, Sorin Grindeanu crede că numărul mai mic de semnături este un prim semnal că moţiunea va pica. „Există suficienţi colegi în PSD care nu sunt de acord cu Liviu Dragnea. Cu siguranţă nu va trece moţiunea. Sunt suficienţi oameni responsabili care înţeleg că nu-şi pot da jos propriul partid. Dacă moţiunea de cenzură ar trece, am ajunge la mâna preşedintelui Iohannis. Fiecare bilă băgată în urnă în favoarea moţiunii înseamnă mai puţină putere pentru PSD şi mai multă pentru Iohannis. Există riscul să ajungem la alegeri anticipate”, a spus Grindeanu.

 

citeste totul despre: