Cazul Florin Popescu: Lipsă de cvorum pentru votul privind arestarea deputatului
0Votul privind imunitatea deputatului PMP Florin Popescu, poreclit „baronul puilor”, acuzat de corupţie, a fost amânat din lipsă de cvorum. Votul a fost amânat pentru săptămâna viitoare.
Baronul puilor este acuzat de procurorii anticorupţie că s-a folosit de funcţia sa în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Surse politice spun că parlamentarii PSD au considerat că nu este momentul potrivit pentru a da un vot împotriva cererii DNA de arestare preventivă a deputatului, chiar în campania pentru alegerile europarlamentare, pentru că astfel ar da naştere unor critici. Parlamentarii PSD ar fi decis într-o şedinţă a grupului parlamentar să nu vină cu toţii în sală pentru a asigura cvorumul.
La o verificare rapidă a votului s-a constatat că nu sunt suficienţi deputaţi în sală pentru a asigura cvorumul, deşi de dimineaţă erau 209 parlamentari prezenţi, în condiţiile în care este nevoie de doar 203 pentru cvorum de şedinţă.
În ultima vreme, toate voturile privind arestarea preventivă a unor parlamentari au fost negative. Deputaţii au decis să-şi apere colegii, chiar dacă fac parte din alte partide sau e vorba de adversari politici.