DSP ne linişteşte: bărbatul decedat în urmă cu trei zile nu a avut gripă porcină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa spun că bărbatul de 41 de ani a fost internat în Secţia ATI din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Targoviste cu insuficienţă respiratorie, bronhopneumonie, HTA şi obezitate grad. II/III.   

“În urma examenului de specialitate pneumologic s-a stabilit diagnosticul de bronhopneumonie (radiografia pulmonară fata  având opacităţi infiltrative predominant torace stâng). Evoluţia a fost spre agravare, necesitand ventilaţie mecanică”, a declarat Marinela Popa, purtătorul de cuvânt al DSP Dâmboviţa.

La o zi de la internare s-a reluat consultul pneumologic care a confirmat diagnosticul de bronhopneumonie extinsă bilaterală. Imediat s-a efectuat o bronhoscopie, aceasta evidenţiind traheobronhomalacie cu traheobronhoplegie. Evoluţia a fost staţionară, sub tratament complex.   

La solicitarea familiei, având acordul prealabil al medicilor Institutului M. Nasta din Bucureşti, pacientul este transferat în cursul zilei de 14 februarie 2011.   

“Subliniem faptul că, din datele clinice şi epidemiologice, nu s-a ridicat niciodata suspiciunea de gripa A/H1N1. Dorim să aducem la cunoştinţă populaţiei că până în acest moment, în judeţul Dâmboviţa, numărul afecţiunilor respiratorii este sub nivelul maxim aşteptat,  există o monitorizare continuă a numărului de îmbolnăviri iar situaţia epidemiologică actuală nu impune măsuri suplimentare”, mai spune Marinela Popa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite