Tâlhar minor din Caracal, prins de un poliţist şi un jandarm aflaţi în timpul liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minorul cu aspiraţii de hoţ a ajuns în arestul IPJ Olt de la Slatina
Minorul cu aspiraţii de hoţ a ajuns în arestul IPJ Olt de la Slatina

Un adolescent de 17 ani care tocmai reuşise să jefuiască un bătrân nu a mai apucat să se bucure de roadele faptei sale deoarece un poliţist şi un jandarm, deşi se aflau în timpul lor liber, nu s-au lăsat până ce nu l-au prins şi predat pe tânărul menţionat pe mâna colegilor aflaţi la serviciu. Întâmplarea s-a petrecut ieri în oraşul Caracal.

Mai exact, cei doi oameni ale legii, respectiv un poliţist şi un jandarm, şi-au acordat reciproc sprijin duminică – 25 ianuarie, când, în timp ce se aflau în afara orelor de program pe o stradă din Caracal, au intervenit, în jurul orelor 12.40, pentru prinderea unui tânăr care agresase un cetăţean în zonă. Oamenii legii s-au implicat după ce au văzut practic agresiunea care le-a atras atenţia şi i-a determinat să acţioneze.

Autorul agresiunii cu pricina a fost urmărit de oamenii legii chiar imediat după ce acesta a reuşit să îl deposedeze pe bătrân de toţi banii pe care-i avea asupra lui. Poliţistul şi jandarmul în cauză nu s-au lăsat până ce nu l-au prins pe autorul faptei, după care l-au imobilizat şi, ulterior, l-au predat unui echipaj de poliţie sosit în zonă.

“În urma verificărilor efectuate ulterior de către poliţişti s-a stabilit faptul că tânărul agresor, în vârstă de 17 ani, nu acţionase singur, ci împreună cu alţi doi prieteni minori - de 13 şi 15 ani -, toţi originari din municipiul Caracal. Astfel, cei trei tineri au urmărit un bărbat în vârstă de 80 de ani şi, pe o alee izolată din oraşul menţionat, l-au deposedat de suma de 600 lei prin folosirea violenţei”, a declarat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al Poliţiei Olt.

În acest caz au fost întocmite acte procedurale pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie împotriva tânărului de 17 ani. De asemenea, a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore a tânărului cu pricina în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. Ceilalţi doi minori sunt cercetaţi în stare de libertate.

Reprezentanţii Poliţiei Olt au ţinut să menţioneze încă o dată cetăţenilor faptul că pot solicita ajutor în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii altor fapte antisociale la numărul unic pentru situaţii de urgenţă “112” sau se pot adresa direct echipajelor mixte poliţie-jandarmerie.

Mai puteţi citi:

FOTO  Copil de patru ani, salvat după ce a căzut într-o fântână la Şerbăneşti

Accident feroviar la Vişina: maşină târâtă 50 metri de un tren

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite