FOTO VIDEO  Pericol de explozie la Slatina de la o fabrică de vopseluri în flăcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul s-a declanşat la o fabrică de vopseluri de la marginea oraşului Slatina... (FOTO: Mugurel Manea)
Incendiul s-a declanşat la o fabrică de vopseluri de la marginea oraşului Slatina... (FOTO: Mugurel Manea)

Un incendiu de proporţii a izbucnit, marţi dimineaţă, la o fabrică de vopseluri de la marginea municipiului Slatina. Fumul negru a împânzit toată zona şi a fost vizibil de la mai mulţi kilometri, chiar din localităţile limitrofe Piatra-Olt sau Găneasa. Nu mai puţin de zece autospeciale de pompieri au intervenit la faţa locului. În zonă a existat pericol de explozie din cauza specificului fabricii, dar şi a unei benzinării din apropierea acesteia.

Incendiul a fost semnalat în jurul orelor 07.00 de către angajaţii aflaţi la serviciu în acel moment în incinta fabricii de vopseluri SC Sovecord SA, amplasată la marginea urbei. Imediat, trei autospeciale de la Detaşamentul Slatina al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Matei Basarab” Olt s-au deplasat la faţa locului, pentru ca, la scurt timp, numărul acestora să se dubleze, apoi să se tripleze. Echipaje ale Serviciului de Ambulanţă şi de la SMURD au fost prezente şi ele.

Patru fabrici de pe platforma industrială a oraşului, printre care TMK şi ALRO, au trimis ajutoare la locul cu pricina – câte o autospecială cu apă de la serviciile proprii de pompieri. De asemenea, ajutoare au trimis la locul cu pricina şi detaşamentele de pompieri ale ISU Olt din oraşele Scorniceşti şi Balş.

Intervenţia pompierilor a durat peste două ore, interval în care pompierii au reuşit să evacueze majoritatea solvenţilor ce ar fi putut să explodeze. Pe tot parcursul intervenţiei pompierilor, circulaţia rutieră a fost asigurată şi coordonată de către efective ale Poliţiei Slatina şi ale Poliţiei Locale Slatina. De asemenea, ordinea publică în zonă a fost monitorizată de jandarmi.

“Incendiul, după cum s-a văzut, a fost unul deosebit de puternic, în zonă existând şi pericolul real al producerii unei explozii atât din cauza specificului fabricii de vopseluri, dar şi pentru că, în imediata vecinătate, la aproximativ 40 de metri, se află o benzinărie. Din fericire, după ce s-a reuşit extragerea din incinta fabricii a solvenţilor ce ar fi putut să sară în aer, acest pericol s-a diminuat. S-a intervenit cu zece autospeciale pentru lucru cu apă şi spumă, dar şi cu autoscară mecanică pentru cazuri la înălţime. Flăcările au cuprins două magazii şi un garaj, dar şi o clădire de birouri. Din fericire, în ciuda amplorii incendiului, nu au existat victime”, a declarat Ionuţ Cârciumaru, purtător de cuvânt interimar al ISU Olt.

Hidranţi “de formă”

Incendiul a distrus integral acoperişul fabricii. De menţionat este faptul că hidranţii din apropierea fabricii de vopseluri cuprinse de flăcări nu au putut fi folosiţi, pompierii având marea surpriză să constate că aceştia existau doar ca şi prezenţă, altfel ei neputând fi folosiţi deoarece nu erau conectaţi la reţeaua centrală de apă a oraşului. Acest lucru a îngreunat intervenţia salvatorilor, care au fost nevoiţi să facă regulat curse pentru reîncărcare cu apă de la o sursă din apropiere, respectiv complexul comercial Dedeman, aflat la câteva sute de metri.

Fumul dens al incendiului a putut fi vizibil de la kilometri întregi, cetăţeni din localităţile cele mai apropiate de Slatina, precum Piatra-Olt sau Găneasa, semnalând acest lucru la numărul unic de urgenţă 112. Deocamdată nu a putut fi estimată valoarea pagubelor provocate de flăcări. Pompierii încearcă să stabilească acum care au fost cauzele producerii incendiului.

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite