A fost nevoie de patru ani pentru ca vechea policlinică a Spitalului Judeţean de Urgenţă (S.J.U.) Slatina, acum botezată “Ambulatoriu de Specialitate Slatina”, să fie adusă la standarde civilizate care să concureze cu cele din Occident. Unitatea, parte componentă a spitalului slătinean, a fost modernizată total în urma implementării unui proiect de 18,7 milioane de lei, din care aproape 13,3 a fost partea nerambursabilă a Fondului European de Dezvoltare Regională, 4,9 milioane lei contribuţia guvernului, iar restul de 442.309 lei a revenit Consiliului Judeţean (C.J.) Olt.

Joi după-amiază, managerul SJU Slatina, dr. Andrei Iordache, secondat de directorul medical, dr. Romică Stănculescu, şi preşedintele C.J. Olt, Paul Stănescu, au luat parte la inaugurarea oficială a noului Ambulatoriu de Specialitate al S.J.U. Slatina. “Lucrările de modernizare a Ambulatoriului au vizat lucrări ample în arhitectură, instalaţii termice/electrice şi sanitare, utilităţi. Vechea tâmplărie din lemn a fost înlocuită cu una din PVC şi geam termorezistent, finisajele interioare sunt cu vopsea lavabilă şi epoxidică, alimentarea cu apă rece se face acum din sursă proprie, la care se adaugă aparatură medicală nouă pentru fiecare laborator şi cabinet, şi aici mă refer atât la aparatură de folosinţă curentă, dar şi echipamente de înaltă performanţă. Semnificativă este însă schimbarea produsă de modul de programare al pacienţilor, care nu va mai fi una haotică, cum era în anii trecuţi, ci totul se va putea face şi de la un telefon cu tarif normal - 0349/911, unde cetăţenii din judeţ se pot programa de acasă între orele 08.00-19.00, îşi pot alege singuri ziua şi ora când pot veni la medicul de specialitate care, trebuie spus, va avea un program clar, până la încheierea programului. În plus, acelaşi telefon va fi şi pentru reclamaţii şi sugestii”, a declarat managerul SJU Slatina, Andrei Iordache, care a precizat că, tot pentru sugestii şi reclamaţii, au fost amplasate cutii transparente din plastic pentru colectarea acestora de la cetăţeni.

La rândul său, preşedintele CJ Olt, Paul Stănescu, s-a arătat impresionat de rezultatele “operaţiei” suferite de vechea policlinică a SJU Slatina: “În mod clar nu mai este aceeaşi clădire pe care o ştiam eu până acum câţiva ani şi mă bucur că s-a schimbat. Ce am reuşit să realizăm aici, la Ambulatoriul Spitalului Judeţean Slatina, este doar începutul, deoarece noi intenţionăm să facem astfel de investiţii în toate spitalele din judeţ care mai funcţionează”.


CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

Dozatoare de apă şi zone cu acces wireles Internet în sălile de aşteptare

Noul Ambulatoriu al S.J.U. Slatina cuprinde 26 de cabinete de specialitate clinică, un compartiment de explorări şi investigaţii paraclinice, precum şi unul administrativ constând în recepţia de la intrare şi serviciul de statistică medicală. Unitatea a fost conectată la o reţea comună cu Spitalul Judeţean, cu avantaje evidente în preluarea datelor de specialitate de la nivelul spitalului pentru pacienţii prezentaţi în Ambulatoriu care au fost şi internaţi.
Cătălin Pătru, medicul coordonator al Ambulatoriului SJU Slatina, a prezentat şi modalitatea de lucru din unitate aplicată deja.

“Cetăţeanul asigurat se prezintă la ghişeul de la intrare pentru o consultaţie medicală cu biletul de trimitere, dovada de asigurat (adeverinţă de salariat vizată de CAS Olt; adeverinţă vizată de CAS Olt pentru elevii peste 18 ani; cupon de pensie, adeverinţă de asigurat/co-asigurat eliberată de CAS Olt), buletin sau carte de identitate. Ambulatoriul are program zilnic între orele 07.00-19.00 şi pot fi găsiţi aproape toţi medicii specialişti din Slatina, diferenţa dintre aici şi << acolo >> fiind la nivelul tarifelor pentru serviciile la cerere, avantajul fiind net de partea noastră datorită nivelului redus al acestora”, a afirmat acesta.

Pacienţii care vor călca de acum pragul Ambulatoriului SJU Slatina vor putea constata cu uşurare că, de exemplu, nu vor mai avea o problemă în a aştepta în picioare pentru că nu aveau un scaun, acestea fiind acum cu zecile la fiecare palier. De asemenea, la uşa fiecărui cabinet medical a fost amplasată, pe lângă o listă cu numele medicilor care deservesc specialitatea medicală cu pricina, şi orarul când sunt de serviciu şi lista cu preţurile serviciilor medicale la cerere. În plus, au fost instalate camere video şi dozatoare de apă, dar au fost create şi zone cu acces wireles Internet.

Preţuri de dumping la serviciile medicale la cerere

Cabinetele medicale private din Slatina au un nou concurent. Ambulatoriul SJU Slatina vine cu preţuri care le “suflă” puternic în ceafă. Astfel, o consultaţie la un medic primar costă 35 lei, iar pentru un control secundar se percep 20 de lei. Consultaţia iniţială la medicul primar costă 25 lei, iar la un control ulterior, tariful scade la 20 lei. O ecografie abdominală costă 40 lei, o ecografie Doppler - 100 lei, cea tiroidiană - 30 lei, o ecografie abdominală de sarcină este tarifată cu 50 de lei, cea 4-D cu 180 lei, un examen Babeş-Papanicolau poate fi realizat cu 50 de lei, un EKG de efort la Cardiologie costă 100 lei, iar un EKG continuu - 150 de lei. La Neurologie se poate plăti 30 de lei pentru un examen ultrasonografic extracranian al vaselor cervico-cerebrale (Doppler, ecotomografie şi tehnici derivate), precum şi pentru un examen Doppler transcranian al vaselor cerebrale şi tehnici derivate.

De asemenea, o endoscopie digestivă superioară se poate realiza la preţul de 90 de lei, extracţia endoscopică a corpilor străini - 100 lei, o colonoscopie diagnostică - 120 lei. O şedinţă de tratament cu laser a polului posterior la cabinetul Oftalmologie este cotat la 20 de lei. La analize, laboratorul din cadrul Ambulatoriului percepe 3 lei pentru VSH, 9 lei pentru factor rheumatoid, 8 lei pentru determinarea la gravidă a grupului sanguin Rh, HDL colesterol şi LDL ş.a.