Cu doi ani mai devreme la pensie, din pricina poluării. Proiectul ar putea intra în vigoare spre sfârşitul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că timp de zeci de ani au respirat aerul poluat al oraşului industrial, angajaţii ar putea ieşi la pensie cu doi ani mai devreme decât vârsta standard de pensionare, conform unui proiect de modificare a legii.

Un proiect de modificare a Legii pensiilor a fost depus în acest sens de doi parlamentari de Olt, deputatul Gigel Ştirbu (PNL) şi senatorul Paul Stănescu (PSD), şi, „dacă există voinţă“, după cum preciza unul dintre iniţiatori, ar putea deveni lege spre sfârşitul acestui an. Proiectul a fost gândit spre a le fi de folos persoanelor active din Slatina şi din localităţile vecine, iniţiatorii făcând apel şi la precedentele create, o astfel de facilitate fiind oferită persoanelor aflate în prag de pensie din Baia Mare, Copşa Mică, Târgu Mureş şi Zlatna, oraşe intens poluate, şi acum, dar mai ales în trecut.

Cel puţin 30 de ani petrecuţi în Slatina sau la cel mult 8 kilometri

De reducerea cu doi ani a vârstei standard de pensionare, fără penalizare, ar urma să beneficieze persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în Slatina sau pe o rază de 8 kilometri în jurul acestei localităţi, şi care, în toţi aceşti ani, au avut de suferit de pe urma marilor poluatori.

„Am depus acest proiect pentru a corecta o nedreptate, deoarece alte zone din România (Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna şi Târgu Mureş), aflate în aceeaşi situaţie, profită de astfel de facilităţi.
Alături de mine a semnat acest proiect şi domnul Paul Stănescu, senator de Olt, căruia îi mulţumesc pe această cale pentru deschidere“, a transmis deputatul Gigel Ştirbu.

În motivarea proiectului s-au folosit datele care atestă că şi astăzi, în trecut cu atât mai mult, se degajă în atmosferă: pulberi de cocs, gudroane, hidrocarburi, fluor, dioxid de sulf, dioxid de azot, monoxid de carbon etc., fiind menţionaţi drept principali poluatori societăţile ALRO S.A. şi Electrocarbon S.A.

Cât despre momentul în care ar putea să intre în vigoare legea care îşi propune modificarea Legii263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, se speră ca până la sfârşitul acestui an minunea să se producă.

Prima cameră sesizată este Senatul, proiectul având nevoie de avizul a două comisii din această cameră, avize care ar putea să fie date, în parcursul normal al actelor normative, până la vacanţa parlamentară, speră deputatul Gigel Ştirbu. După dezbaterea în Senat proiectul ar urma să ajungă în Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. „Dacă până la sfârşitul anului va fi promulgată eu aş fi foarte-foarte mulţumit, dar depinde foarte mult de voinţa politică“, a mai spus Ştirbu.

  
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite