”Armată” de pompieri, mobilizată pentru salvarea a doi pescari ghinionişti
0Doi bărbaţi au pus pe jar, luni dimineaţă, autorităţile din judeţul Olt specializate în situaţii de urgenţă. Plecaţi la pescuit, cei doi bărbaţi s-au răsturnat cu barca pe râul Olt, pe raza oraşului Drăgăneşti-Olt. Strigătele de ajutor ale celor doi pescari au atras atenţia celor de pe mal, care au alertat autorităţile, acesta trimiţând la faţa locului o veritabilă armată de oameni.
Cei care au intervenit la locul incidentului au fost pompierii Detaşamentului Caracal al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Matei Basarab” Olt. Aceştia au fost solicitaţi să intervină în jurul orei 10.00 pe barajul de pe râul Olt din localitatea Drăgăneşti-Olt. Scopul intervenţiei: salvarea a doi pescari care se răsturnaseră cu barca pneumatică în râul Olt.
La faţa locului au fost mobilizate, în cel mai scurt timp, forţe şi mijloace atât din cadrul Gărzii de pompieri Stoeneşti, dar şi de la Detaşamentul Caracal şi Detaşamentul din Slatina al ISU Olt. În total, au acţionat nu mai puţin de 13 pompieri cu trei autospeciale de intervenţie, precum şi două bărci pneumatice.
”La faţa locului a fost prezent şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă. Cei doi bărbaţi ce s-au răsturnat cu barca în râul Olt se aflau la circa 100 de metri de mal. Aceştia au fost salvaţi într-un timp scurt, undeva în jurul orelor 10.20, cu ajutorul unei bărci pneumatice”, a precizat plutonier major Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.
Cei doi pescari, în vârstă de 52 şi, respectiv, 53 de ani, ambii din municipiul Slatina, au fost preluaţi ulterior de personalul medical sosit la faţa locului. Aceştia erau conştienţi, fără urme de traumă şi, după acordarea primului ajutor, au refuzat transportul la spital.
Mai puteţi citi pe acelaşi subiect:
FOTO+VIDEO Bărbat găsit înecat în râul Vedea după ore întregi de căutări
Erou la 11 ani! Un puşti şi-a pus viaţa în pericol pentru a- salva un copil de doi ani