„Schimbăm România şi tinerii cu ajutorul fotografiilor“. Popas cu imagini la Conacul Bălceştilor, unul din cele mai mari din Oltenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vernisajul unei expoziţii cu 37 de fotografii, din cadrul galeriilor subterane din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, a reunit la sfârşitul acestei săptămâni lucrările unora dintre cei mai buni fotografi din ţară şi străinătate. Evenimentul este dedicat promovării unuia dintre cele mai mari conace din Oltenia, sub denumirea „Popas cu imagini la Conacul Bălcescu”.

Membrii Fotoclubului Floarea de Colţ, singurul club din România premiat cu menţiune la Campionatul Mondial al Fotocluburilor, au numeroase premii şi medalii de aur şi argint la acţiuni de profil, precum Salonul Internaţional de Artă fotografică, Eurofotoart, Salonul Naţional Eva, Festivalul „Vama sub lumini de Oscar ş.a..

La Râmnicu Vâlcea ei au expus în cadrul unei expoziţii fotografii ce urmăresc să readucă în prim plan, în prezent, sub o altă formă, idealurile unuia dintre reprezentanţii paşoptiştilor, la fel de actuale ca în urmă cu aproape două secole; dar şi să modeleze caractere, să ofere tipare tinerilor de astăzi.

Nicolae Bălcescu, proprietarul original al conacului despre care vorbesc fotografiile, a reprezentat un model pentru generaţia sa şi a oferit la rândul lui simbolul unităţii naţionale şi al patriotismului sub imaginea lui Mihai Viteazul.

Aşa s-a născut ideea unei campanii de promovare, aflată la al treilea eveniment, după nici un an de la lansarea ei. Şi de fiecare dată s-a venit cu ceva nou. În ediţia de acum, a fost surprins Complexul Muzeal Nicolae Bălcescu, împrejurimile, forţa şi spiritul locului prin culorile toamnei.

Dincolo de  descifrarea unui limbaj al naturii, imaginile selectate pentru expoziţie, constituie o materializare a memoriei, arta de a comunica şi a pune în valoare un spaţiu atât de bogat în istorie, după cum se precizează şi în materialul de prezentare.

image

Popas cu imagini la Conacul Bălceştilor, Râmnicu Vâlcea, Foto: Adevărul

„Am căutat să surprindem spiritul locului, să-l aducem din trecut în viitor”

„Toamna, cromatica naturii şi împrejurimile Conacului Bălceştilor dezvăluie adevărata splendoare a naturii… Am căutat să surprindem, cumva, şi spiritul locului, dar şi legătura dintre locul istoric - Conacul Nicolae Bălcescu - şi contemporaneitate.

 Am încercat să captăm magia locului cu ajutorul modelelor noastre, îmbrăcate în costume de epocă sau costume tradiţionale. ”, a declarat pentru Adevărul Ioan Ciobotaru, unul dintre semnatarul lucrărilor.

„Se poate spune că am readus trecutul în prezent şi l-am dus chiar şi în viitor prin imaginile imortalizate”, a mai recunoscut Ciobotaru, actual pensionar, fost consilier juridic.

 

„A contat locaţia, anotimpul, culoarea, lumina, nuanţa”

„Nu întâmplător s-a ales pentru această expoziţie ca şedinţa foto să fie făcută toamna. Pentru că este un anotimp mai special, plin de culoare, cu foarte multe nuanţe, iar în fotografie acest aspect contează foarte mult. 

A contat locaţia, anotimpul, culoarea, lumina, nuanţa. Ca şi amatori, ne străduim să facem artă fotografică.”, ne-a explicat Sorin Mateescu, un alt fotograf prezent la vernisaj, arhitect de meserie. 

L-am întrebat de câte cadre are nevoie ca să ajungă la forma finală şi ne-a mărturisit: „Uneori facem şi 100 de poze, pentru ca cea de-a 101 să fie ceea ce noi am căutat. Şi pentru această expoziţie s-au făcut sute, mii de fotografii. Ce vedeţi astăzi este o părticică a muncii noastre, cea mai reprezentativă”.     

Jocuri de umbre şi lumini, static şi dinamic, trecutul readus la viaţă prin fotografii

„Îmi place foarte mult modul în care a fost surprinsă viaţa într-un loc istoric, vechi, considerat poate mort pentru unii, dar prin imaginile de azi de fapt demonstrează că e plin de viaţă. Avem static în pozele cu clădirile complexului muzeal, şi dinamic – cele cu căruţa, cu modelele. 

Avem multă lumină şi culoare, dar şi joc de umbre şi lumină. Îmi place de asemenea şi contrastul acesta dintre vechi şi nou, dintre natură şi portret. 

Este minunat şi mă bucur că într-un loc ca acesta, de sub pământ, s-a adus atâta căldură şi lumină”, a fost comentariul unuia dintre participanţii la expoziţie, pentru Adevărul.

image

Popas cu imagini la Conacul Bălceştilor, Râmnicu Vâlcea, Foto: Adevărul

Lucrări ale unora din cei mai buni fotografi din ţară şi străinătate, la Vâlcea

Fotoclubul Floarea de Colţ are membri în trei ţări: România, Anglia şi Germania. De asemenea este organizaţie parteneră a trei asociaţii naţionale de fotografie: Asociaţia Artiştilor Fotografi din Bucureşti, Asociaţia Eurofotoart din Oradea şi Asociaţia Fotografică Dacica din Craiova. 

În expoziţia din galeria subterană din centrul municipiulu Râmnicu Vâlcea au expus: Diana Buzoianu, Dorina Nicolai, Elena Simion Tudosie, Mariana Buică, Adrian Negoiţă, Sorin Mateescu, Julien Oncette şi Ioan Ciobotariu.

„Putem schimba România folosindu-ne de modele şi simboluri naţionale”

L-am provocat pe iniţiatorul evenimentului, directorul Complexului Muzeal Nicolae Bălcescu, Antonie Chelcea, să ne spună ce anume l-a determinat să pună bazele acestei campanii de promovare şi am aflat în exclusivitate pentru Adevărul: „Pentru mine este foarte important ca noi, generaţia tânără să schimbăm România. Cum? Trebuie să ne folosim de nişte modele şi simboluri naţionale. 

Bălcescu a fost un model al generaţiei sale, al vremurilor sale. La rândul lui şi Bălcescu a creat un model pentru generaţia sa – prin Mihai Viteazul. N-ar fi reuşit să convingă pe nimeni dacă n-ar fi creat un model, nu l-ar fi făcut cunoscut, dacă nu l-ar fi promovat. Vorbim despre un simbol al unităţii naţionale – Mihai Viteazul. 

Vreau să arăt că şi generaţia secolului XIX care mergea în centre universitare ale Europei, fii de bogătaşi, care deşi aveau de toate şi n-ar fi avut nevoie de nimic în plus, din patriotism şi-au lăsat averile, au învăţat la cele mai puternice centre ale Europei şi totuşi au ales să se întoarcă în România să se lupte pentru semenii lor rămaşi în sărăcie şi mizerie. 

Au vrut şi au reuşit să schimbe România. Au reuşit să-i adune pe români. Să-i facă puternici. Este mai mult decât un îndemn pentru zilele noastre!” 

image

Antonio Chelcea, directorul Complexului Muzeal Nicolae Bălcescu, Foto: Adevărul

„Caut soluţii să sparg gheaţa dintre tineri, cultură şi şcoală, să-i motivez să-şi iubească ţara”

„Vrem ca tinerii să nu mai plece, să arătăm că România este frumoasă şi ea se poate schimba de la noi, prin noi. Eu cred că schimbarea vine de jos în sus. Dar pentru a reuşi acest lucru trebuie să le arătăm tinerilor nişte modele, să-i implicăm în activităţi. 

Dacă nu-i implicăm în nimic şi vedem doar modele greşite, de carton sau pe cei care o duc bine în afară, nu realizăm nimic. Ei trebuie să vadă că se poate trăi şi aici la fel sau chiar mai bine decât în afară, din industrii creative. 

Eu, dacă fac o şcoală de sculptură la Complexul Muzeal Nicolae Bălcescu, spre exemplu, şi învăţ 2 – 3 tineri din localitate să sculpteze, garantat vor câştiga mai bine decât mulţi români care se chinuiesc acum prin străinătate.

 Prin noi înşine, ne putem schimba. Este foarte importantă pentru mine legătura cu tinerii. Cum ajung să sparg această gheaţă care există între tineri, cultură şi şcoală, cum să-i motivez să înveţe, să schimbe România şi s-o iubească? Aşa am ajuns să căutăm şi să găsim cât mai multe modalităţi să-i atragem: cum ar fi prin expoziţia de fotografie de astăzi.” 

2000 de vizualizări ale fotografiilor din prima campanie, chiar din prima zi

„De ce fotografie? Pentru că toţi tinerii sunt atraşi în zilele noastre de fotografii. Toţi îşi fac selfi-uri, toţi sunt fotografi, sub o formă sau alta. Acesta este punctul comun şi de aici trebuie să dezvoltăm o relaţie. 

În prima zi, la prima expoziţie, după ce am postat fotografiile pe pagina de socializare a instituţiei, am avut poze cu peste 2000 de vizualizări. Pentru mine acesta a fost un semn, că aceasta este cărarea de a ajunge la sufletul lor. 

Sunt multe lucruri pe care încercăm să le facem. Nu ştim în ce măsură reuşim să schimbăm mentalităţi, atitudini, caractere, repere, dar ne facem datoria şi continuăm, nu ne dăm bătuţi.”, ne-a declarat Antonie Chelcea, directorul Complexului Muzeal Nicolae Bălcescu, din judeţul Vâlcea.

image

Popas cu imagini la Conacul Bălceştilor, Râmncu Vâlcea, Foto: Adevărul

„O imagine poate să transmită acelaşi lucru astăzi ca şi peste 100 de ani”

Ideea actualei expoziţii s-a pus în practică toamna trecută, în cadrul taberei de fotografie care se defăşoară de 9 ani în cadrul unuia din cele mai mari conace boiereşti din Oltenia. 

„Acest parteneriat în forma actuală există de când am venit la conducere. Au mai fost şi alte colaborări, dar nu concretizate în forma de acum, adică o relaţie reciproc avantajoasă. Practic, pentru complex nu exista o finalitate în ceea ce priveşte promovarea. 

Aşa s-a născut parteneriatul în forma actuală între Fotoclubul Floarea de Colţ şi Complexul Muzeal Nicolae Bălcescu. Prima expoziţie a fost acum un an de zile, în sala Consiliului Judeţean Vâlcea. Cum reacţiile au fost extraordinare, ne-am hotărât să continuăm. 

Tinerii, ca de altfel noi toţi, au început să devină mai atenţi la imagine. O imagine poate să transmită acelaşi lucru astăzi ca şi peste 100 de ani, fără să fie nevoie de cuvinte. Iar povestea din spatele imaginii poate naşte alte poveşti”, ne-a mai spus iniţiatorul acestei campanii de promovare a conacului prin imagini.

Un mod de a promova instituţia, locurile frumoase şi parfumul secolului XIX

„De la un eveniment la altul, aceste expoziţii au reuşit să adune la un loc tot mai mulţi şi mai mulţi oameni. Dacă noi nu mergem să arătăm oamenilor locurile frumoase, ele îşi păstrează farmecul, dar rămân în anonimat. Vrem să dăm viaţă muzeului. 

Muzeul trebuie să aibă un rol social, un rost în societate. Vrem ca muzeul să fie un spaţiu viu, un spaţiu în care toţi să se simtă ca acasă, să fie un spaţiu al comunităţii în care oamenii să se folosească şi de fondul documentar şi de patrimoniu, adică să-l valorifice în folosul societăţii. 

Este practic unul din modurile prin care reuşesc să promovez instituţia, locurile frumoase şi parfumul secolului XIX, în acelaşi timp.”   

Prin intermediul imaginilor, oltenii au aflat că idealurile lui Nicolae Bălcescu sunt încă vii

În primăvara lui 2017, a fost ales, ca locaţie pentru cea de-a doua expoziţie, un loc frecventat de tineri, s-a profitat de o oportunitate. Urmare a unei colabărări cu Centrul de Promovare a Culturii din judeţul Olt, Conacul Nicolae Bălcescu „a ajuns” la Slatina, prin intermediul imaginilor. 

„Ne-am prezentat colecţia de fotografii într-un foaier al unui cinematograf. În prima zi au participat undeva la 400 de persoane. Aşa au aflat că Nicolae Bălcescu există încă prin lucrurile pe care le-a lăsat în urma lui, prin idealurile sale, că există Conacul Nicolae Bălcescu, care le stă întotdeauna la dispoziţie. 

Dacă nu m-aş fi dus cu această colecţie acolo, Nicolae Bălcescu ar fi fost una din multele figuri despre care au auzit odată la vreo lecţie de istorie şi... atât. A urmat tabăra de fotografie din octombrie, când s-au făcut şedinţele foto. Iar ideea s-a continuat. 

Am dorit iniţial ca evenimentul de astăzi să-l organizăm luna trecută, în decembrie, dar am realizat că impactul, printre atâtea evenimente de sfârşit de an, ar fi fost diminuat. Aşa s-a ajuns ca în ianuarie să avem acest vernisaj.

 În expoziţia de acum avem fotografii realizate şi în octombrie, dar şi în primăvară. Este un popas spiritual, sufletesc. Cred că cei care au fost alături de noi astăzi, chiar au făcut un popas şi s-au întors cu gândul la anii copilăriei, la poveştile bunicilor spuse la gura sobei, despre prinţi, despre prinţese, văzându-le pe fetele din fotografii îmbrăcate în costume de epocă... 

Dincolo de ce au reuşit să capteze prin obiectiv, fotografii sunt şi nişte oameni deosebiţi. Am cunoscut nişte oameni încărcaţi de bun simţ, de multe lucruri pozitive. Ceea ce mă determină să cred că România nu este doar a conflictului, a modelelor negative, a lucrurilor pesimiste. 

Iar expoziţia se integrează foarte bine în vremurile pe care le trăim prin ceea ce încercăm să comunicăm, să spunem prin intermediul fotografiei.”

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite