Un student de la UPG Ploieşti, din Coasta de Fildeş, a vrut să-şi „cumpere“ permisul cu o mită de 100 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un student de 25 de ani, din Republica Coasta de Fideş, care studiază la Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti, este cercetat dare de mită după ce a fost prins în flagrant în timp ce voia să-l mituiască pe poliţistul care îl evalua pentru permisul auto, cu 100 de euro

Flagrantul s-a produs săptămâna trecută, când studentul, care promovase proba teoretică, a strecurat cei 100 de euro în dosarul înmânat poliţistului examinator de la proba practică pentru permisul auto.

Din păcate pentru studentul din Coasta de Fildeş, poliţistul din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ploieşti nu era la primul denunţ de acest fel.

Acesta a sesizat imediat procurorii din cadrul serviciului judeţean al Direcţiei Naţionale Anticorupţie care i-au organizat candidatului flagrantul.

Studentul din Coasta de Fildeş este cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

Mai puteţi citi

10 persoane, trimise în judecată în Prahova pentru trafic de minori şi prostituţie. Fetele erau obligate să se prostitueze pe DN 1

VIDEO UPDATE Percheziţii la hoţi din maşini, în Ploieşti. Poliţiştii au găsit şi plante halucinogene
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite