Ploi în Prahova până joi, lapoviţă şi ninsoare în zona de munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avertizarea meteo este valabilă până miercuri la prânz. FOTO Shutterstock
Avertizarea meteo este valabilă până miercuri la prânz. FOTO Shutterstock

Meteorologii au emis o informare meteorologică de ploi, vânt intensificat şi lapoviţă şi ninsori în zonele de munte, valabilă miercuri şi joi

Informarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) este valabilă în intervalul 16 octombrie ora 14 – 17 octombrie ora 12, când se vor semnala cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului.

Potrivit ANM, în intervalul menţionat va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, vestul şi sudul Transilvaniei cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 40 l/mp. La munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În acelaşi interval, vântul se va intensifica treptat îndeosebi în vestul, sudul teritoriului şi în zona montană şi va atinge la rafală 45-50 km/h, iar pe arii restrânse 60-70 km/h.

Ploile care se vor semnala până mâine după-amiază vor fi doar izolat însemnate cantitativ.
 
Mai puteţi citi

Două săptămâni cu temperaturi normale pentru luna octombrie, în Prahova. Ploi şi ninsori la munte

Termenul de depunere a dosarelor pentru ajutorul de încălzire a fost prelungit la Ploieşti

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite