Petrolul, egal cu Astra la debutul lui Lucescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La primul joc cu Răzvan Lucescu pe banca tehnică, galben-albaştrii au obţinut o remiză în faţa Astrei Giurgiu, formaţie care deşi n-a marcat pe ”Ilie Oană” a plecat cu un punct graţie autogolului lui Alcenat, în timp ce Petrolul a reuşit egalarea în prelungirile partidei, prin Hoban.

Petrolul n-a reuşit să iasă din zodia remizelor nici după derby-ul de duminică seara împotriva Astrei, scor 1-1, bifând al zecelea rezultat de egalitate din actuala stagiune. Jocul a început promiţător pentru lupi, însă lovitura de cap a lui Mutu, din minutul 3, l-a găsit la post pe Dani Coman.

n încercarea de a destabiliza defensiva oaspeţilor, Zicu şi Teixeira au schimbat în permanenţă locurile pe flancuri, dar lupta de la mijlocul terenului a acaparat spactacolul în prima jumătate de oră. Tamuz putea înscrie, dar Găman a intervenit salvator prin alunecare şi a trimis în corner, iar căpitanul Mutu l-a încercat, din nou, pe Coman, cu un şut puternic de la 25 de metri. Contrar cursului jocului, Astra a deschis scorul înainte de pauză. Laban a trimis în careu o lovitură liberă de pe dreapta, iar balonul, care n-avea voie să cadă, s-a lovit de Alcenat şi a intrat în poartă spre stupefacţia generală.

Găzarii au intrat la cabine în dezavantaj şi l-au pierdut pe Gerson, accidentat, în locul său intrând Fernandez, mutare ce l-a obligat pe Hoban să se retragă în centrul defensivei alături de Geraldo. Trupa lui Daniel Isăilă a făcut pasul înapoi şi s-a aşezat pe două linii, iar lupii au început să atace şi să facă un presing şi mai agresiv. La unul dintre cotraatacuri, Laban l-a faultat din spate pe Mutu şi a văzut al doilea avertisment. Cu un om în plus, petroliştii s-au năpustit în ofensivă, refuzând să accepte un deznodământ nedrept.

Priso ar fi putut egala, dar n-a nimerit poarta din 6 metri, la fel de neinspirat fiind şi arbitrul Haţegan, care n-a dictat penalty la henţul în careu făcut de Papp, fundaşul oprind cu mâna balonul ce se îndrepta spre Mutu. Când Astra se pregătea să plece cu toate punctele de la Ploieşti, Hoban a restabilit egalitatea pe tabelă şi adevărul din teren. Mijlocaşul a reluat în poartă centrarea lui Fernandez respinsă de Coman şi a păstrat invincibilitatea ploieştenilor pe propriul teren.

Etapa viitoare, Petrolul se va deplasa la Chiajna pentru întâlnirea de sâmbătă cu Concordia, când speră să scape de blestemul remizelor şi să obţină al doilea succes din 2014.

Lucescu a fost ovaţionat în picioare

La prima apariţie pe ”Ilie Oană”, Răzvan Lucescu s-a bucurat de o primire călduroasă din partea spectatorilor prezenţi la meciul cu Astra Giurgiu. Înaintea jocului, în momentul în care i-a fost strigat numele, tot stadionul s-a ridicat în picioare şi a aplaudat, în timp ce, la finalul disputei, fostul selecţioner a ţinut să salute “atmosfera incredibilă creată de suporterii Petrolului, care te fac să simţi cu adevărat că joci fotbal”.

Mesaj de mulţumire pentru Contra

Fostul antrenor al Petrolului, Cosmin Contra, a fost răsplătit de galeria lupilor pentru munca de un an şi jumătate depusă la Ploieşti printr-un banner afişat de fani la Peluza I, pe întreaga durată a partidei cu Astra. ”Contra – un nume de care ne vom aminti mereu. Ai rescris istoria, ţi-ai făcut datoria… Cosmine, jos pălăria!” a fost mesajul suporterilor (fcpetrolul.ro).

Vă mai recomandăm

Răzvan Lucescu, despre meciul Petrolului cu Astra: „Va fi un meci între două echipe de top, cu pretenţii“

Răzvan Lucescu: "Am venit cu mult entuziasm la Petrolul. Încercăm să tratăm fiecare meci ca pe o finală"

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite