Ce măsuri rapide trebuie luate în cazul unui atac de panică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un atac de panică poate dura şi 3-4 ore FOTO: ziaruldeiasi.ro
Un atac de panică poate dura şi 3-4 ore FOTO: ziaruldeiasi.ro

Statisticile arată că o persoană din cinci suferă cel puţin o dată în viaţă un atac de panică. Simptomul principal în cazul unui atac de panică este reprezentat de frică sau anxietate marcată. Ce măsuri imediate trebuie luate în cazul unui atac de panică aflaţi din materialul următor.

După cum spune medicul psihiatru Radu Mihăescu, ”Un atac de panică apare brusc şi durează, de obicei, între 5 şi 20 de minute, în unele cazuri persistând chiar şi 3-4 ore. Statisticile arată că femeile sunt mai predispuse la atacurile de panică decât bărbaţii. Atacurile de panică pot să apară brusc sau pot fi legate de anumite situaţii, manifestându-se atât în spaţii deschise, cât şi în zone strâmte, indiferent de momentul zilei”.

Principalele simptome în cazul atacurilor de panică sunt palpitaţiile, greaţa, senzaţia de sufocare, stările de leşin, furnicăturile şi frisoanele.

Exerciţiile de respiraţie sunt extrem importante şi utile în cazul atacurilor de panică pentru persoana în cauză. Acestea contribuie la o mai bună oxigenare a creierului, calmând pacientul. ”Concret, se inspiră prelung, se ţine aerul în plămâni una-două secunde şi se expiră apoi lent, toate acestea timp de cel puţin trei minute. Una dintre metodele des aplicate este utilizarea unei pungi. Timp de 2-3 minute se respiră într-o pungă de hârtie, astfel încât să se prevină hiper-oxigenarea cauzată de semnalul interpretat greşit de către creier de a solicita mai mult oxigen pentru a face faţă pericolului”, precizează Radu Mihăescu.

O altă măsură ce trebuie luată în cazul atacurilor de panică este aceea de a aşeza persoana respectivă în poziţia de şezut; sub nicio formă nu va fi întinsă la orizontală pentru că această poziţie poate amplifica teama şi anxietatea.

Este de asemenea foarte important este că cineva să vorbeasă cu persoana cuprinsă de atacul de panică, să îi povestească orice, astfel încât acesteia să îi fie distrasă atenţia, depăşind în felul acesta atacul de panică.

Psihiatrul Radu Mihăescu mai recomandă ca persoanele care suferă constant de atacuri de panică să doarmă cel puţin opt ore pe noapte şi să evite consumul de cafea şi energizante.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite