Obiceiuri ciudate de acum 100 de ani în Moldova. De ce femeile nu croiau haine marţea, iar fetele posteau vinerea

Fiecare zi a săptămânii avea anumite tradiţii care se respectau cu sfinţenie la începutul anilor 1900 în satele din nordul Moldovei. Obiceiurile deveniseră chiar subiect de ironie, femeile harnice dedicându-le celor leneşe versuri prin care le luau peste picior.

În fiecare zi a săptămânii, sătenii din Moldova respectau anumite tradiţii legate de ţinutul postului, sau de ocupaţiile curente. În articolul „Datine săptămânale” publicat în anul 1905 în revista „Şezătoarea”, învăţătorul M. Lupescu făcea o prezentare a acestor tradiţii rurale. 

„Pe lângă multele sărbători ce ţine ţăranul român, el şi femeile mai ales nu lucră nici în unele zile ale săptămânei. Desigur că aceste datine nu-s decât nişte urme de-ale păgânismului”, preciza autorul chiar la începutul articolului. 

Astfel, lunea cei mai mulţi oameni o postesc, nota M. Lupescu, „cu toate că canoanele bisericeşti n-o prevăd în zilele de post, şi o postesc, crezând că e bună pentru boale”.

„Marţea, dacă te tai, ori faci leşie, îţi moare bărbatul şi rămâi văduvă; marţea nu se croiesc haine, şi nu trebuie să porneşti la drum”, era obieciul zilei.

Miercurea era interzis în schimb să se facă leşie, nu se fierbeau cămeşi, nu se mănânca de frupt, „căci e rău de boale, de primejdii şi de năpaste”.

Singura zi în care se puteau face „de toate” era cea de joi, dar erau şi excepţii, cu efectele negative de rigoare. „Numai joile de după Paşti până la Înălţare se ţin, că-i rău de piatră, bate piatra lanurile”

Vinerea era cunoscută drept „cea mai sfântă zi de peste săptămână”. Celor care puteau să ţină post negru în această zi (să nu mănânce deloc) le mergea bine. 

„Vinerea nu se coasă, nu se croeşte, nu se spală cămeşi, se ţine în sfârşit ca o zi sfântă. Vinerea o postesc mai ales fetele, ca să le crească părul şi să fie frumoase, şi nevestele care s-au prins din tinereţe – din fetie – a o ţinea”. 

Doar în Vinerea Mare (Vinerea sacă) „cine se scoală înainte de-a răsări soarele şi se scală într-o apă nu se bolnăveşte tot anul”, mai notează învăţătorul. 

Sâmbăta era considerată ziua morţilor, şi de aceea „marţea şi sâmbăta nu se croesc haine, că nu-i bine, că numai la morţi se croeşte în acele zile, şi nu se porneşte la drum, căci numai morţii se pornesc din casă Marţea şi Sâmbăta. De pomană se dă numai Sâmbăta, căci ea e ziua morţilor. Sâmbăta se dezgroapă morţii şi se fac praznicele după ei”  

Cântece pentru femeile leneşe

Femeile care foloseau aceste tradiţii pentru a fugi de muncă erau ironizate cu diferite cântece pe care le adresau femeile harnice. 

„De la părinţi am apucat: 

Lunea, Marţa n-am lucrat.

Mercurea e o zi mare 

O ţin pentru multe boale.

Joile 1). Sunt legate 2).

Nu vreau să fac păcate

Vinerea-i o zi scumpă

Nu mă prea silesc la muncă.

Sâmbătă m-am apucat

ş-am lucrat

Ş-am făcut o bubă-n cap.

Ce să fac să sar în pat

Să scap de buba din cap?

Duminecă-i zi împărătească

Toată lumea s-o cinstească”

O altă variantă care circula la început de secol XX era:

„Luni îi Lunei

Marţi îi Macovei,

Mercuri m-am dus la târg, 

Joi târguesc, 

Vineri vin,

Sâmbătă mă hodinesc,

Duminecă, dacă a lucra popa oiu lucra şi eu”