Cine erau „femeile-peşti“ în credinţele populare ale românilor. Cum erau ademeniţi corăbierii de creaturile marine

Cine erau „femeile-peşti“ în credinţele populare ale românilor. Cum erau ademeniţi corăbierii de creaturile marine

Femeile-peşti sau faraonii completează lista unor fiinţe mitice în care românii încă mai credeau la început de secol XX.

Ştiri pe aceeaşi temă

În studiul „Mitologie românească“ publicat în anul 1916 de folcloristul Tudor Pamfile sunt prezentate o serie de credinţe populare ale sătenilor din zorii veacului XX. Născut în 1883 în comuna Ţepu (fostul judeţ Tecuci, în prezent judeţul Galaţi), Tudor Pamfile a fost scriitor, etnolog si folclorist, laureat al premiul „Neuschotz” al Academiei Române în anul 1909. 
 
Între credinţele prezentate în lucrarea amintită în volumul I (Duşmani şi prieteni ai omului), sunt şi cele referitoare la anumite fiinţe ce pun în pericol viaţa celor care se avântă în ape. Astfel, între creaturile care le inspirau teamă oamenilor erau Femeile-peşti sau Faraonii.
 
„În mare se află un soiu de peşti, femei pe jumătate, numiţi şi Faraoni, care stau ascunşi şase zile, cât marea se frământă, iar Sâmbătă, cât marea se odihneşte, ies de-asupra. Atunci, în locul acela, se face o dungă roşie, una galbenă şi a treia albastră - tricolorul românesc!”.
 
Asemenea sirenelor, fiinţe din mitologia universală, şi femeile-peşti îşi atrăgeau victimele cu ajutorul cântecelor.
 
„Din acele părţi ale pământului ne vin nouă cântecele frumoase cari se împrăştie din om în om. <De unde ies cântecele?> Poporul crede că departe-departe, la răsărit, este o lighioană, jumătate peşte şi jumătate fată, care cântă fel de fel de cântece cu fel de fel de viersuri. Dela dânsa fură iei-colea câtea un cântec oamenii cei buni la Dumnezeu şi cari au inimă bună a spune şi altora cele auzite. Corăbierii care le aud, se întâmplă că adorm înjinduiţi de frumoasa lor cântare şi astfel cad în apă şi se înneacă”.
 
Folcloristul mai nota în lucrarea amintită că femeile-peşti sau faraonii provin din rândul oamenilor blestemaţi de părinţi.
 
„Aceste Femei-peşti ies câte odată pe maluri, primăvara, când e cald, şi se joacă cu şireagurile de mărgele şi scumpeturi ale mării, din cari adesea uită câte ceva, pe care le găsesc pământenii noştri. Alte ori le lasă într-adins ca să momească lumea”.
 
În folclorul românesc, despre femeile-peşti se credea că au dimensiuni gigantice şi că cele mai mari pagube le produc corăbierilor:  
 
„Unii spun că aceste Femei-peşti sunt aşa de mari, că nu le poate urni cineva nici cu 100 de boi: ele caută să-nnece corăbiile mari ce merg la America; acestea au cuţite pe dedesubt ca să le taie degetele când ar râvni la vieaţa călătorilor”.
 
Tudor Pamfile notează că aceste credinţe în femeile-peşti le au şi olandezii, dar şi alte popoare:
 
„Pentru cei vechi, Femeile-peşti se numiau Sirene, cari tot astfel, ca şi cele de azi, ademeniau pe călători prin cântecele lor; ele însă, cu toate că trăiau pe ape, erau femei la cap şi păsări la trup. Într-un soiu de Femei-peşti cred şi Francezii”.
citeste totul despre: