Problema poluării încinge spiritele în capitala Moldovei. Şedinţă extraordinară cu scântei din cauza unor filtre de aer
0Aleşii locali ieşeni au discutat luni despre achiziţia a două filtre de aer prin care se doreşte reducerea nivelului poluării din municipiul Iaşi. Ultimele măsurători arată valori alarmante la concentraţiile de pulberi PM10 şi PM2,5, iar în unele staţii de măsurare s-au înregistrat depăşiri constante de la începutul anului.
Consilierii locali au luat parte luni la o şedinţă extraordinară solicitată de consilierii liberali şi de independentul Andrei Postolache. Proiectul propus de aleşi vizează analiza oportunităţii achiziţiei a două filtre de aer cu o valoare totală de 400.000 de euro. „Iaşiul este cel mai poluat oraş din România şi riscăm să plătim amenzi usturătoare din cauza asta. Achiziţia filtrelor rezolvă parţial problemele de mediu şi trebuie coroborate cu alte măsuri plecând de la finalizarea şoselei de centură şi până la continuare lucrărilor de înverzire a oraşului“, a transmis consilierul local Răzvan Timofticiuc.
Acesta este unul dintre iniţiatorii proiectului. Argumentul convocării şedinţei vizează faptul că Iaşiul, alături de Braşov şi Bucureşti, este unul dintre cele mai poluate oraşe din ţară. Consilieri liberali susţin că nu există un plan de calitate a aerului.
„Problema poluării are un caracter emoţional. Problema ridicată de consilierii liberi ar fi trebuit discutată în comisia de mediu a Consiliului Local“, a punctat Marcel Istrate, preşedintele comisiei de mediu din CL. Acesta a contestat modul de întocmire a proiectului. Consilierii social-democraţi susţin că în proiect nu sunt precizate costurile de mentenanţă. Mai mult, având în vedere că la Timişoara un astfel de filtru a fost cumpărat în urmă trei ani, iar un punct de vedere din parte autorităţilor din această zonă nu a fost solicitată. Totodată, s-a contestat faptul că aleşii liberali au menţionat în proiectul de hotărâre o firmă care produce astfel de filtre.
Primarul Mihai Chirica susţine că: „Proiectul nu acoperă caracterul de urgenţă. Nu suntem într-o situaţie de urgenţă, ci este o chestiune de imagine emoţională. Instalarea unor filtre denaturează datele transmise către Comisiei Europene. Este o formă de a duce în eroare Comisia Europeană prin instalarea acestor staţii. Veniţi şi propuneţi o firmă cu nume şi prenume. Eu nu cumpăr transformatoare. Nici aspectul tehnic nu l-aţi analizat cum trebuie. Ori propunem ceva de calitate, ori ne informăm şi venim cu alte soluţii“. Chirica a menţionat că filtrul de la Timişoara nu este funcţional, iar banii ar fi fost cheltuiţi fără finalitate. Declaraţia primarului a fost catalogată drept „ridicolă“ de către consilierii liberali. „De doi ani sunteţi primar în Iaşi şi nu aţi venit cu vreo măsură“, a punctat consilierul local Răzvan Timofticiuc.
La şedinţă a luat parte şi deputatul (USR) Cosette Chichirău. „Sunt în calitate de deputat de Iaşi. Poluarea din Iaşi este comparabilă cu cea din Bucureşti şi asta este o problemă urgentă“, a transmis deputatul.
Prezenţa la şedinţă a iritat numeroşi consilieri PSD, iar primarul Chirica a intervenit: „Am luat câte o pereche de palme, mulţumim doamna deputat. Sunteţi în CL Iaşi, un loc cu oameni onorabili şi nu accept să certaţi consilierii“.
După o dezbatere aprinsă de mai bine de o oră,proiectul a fost respins de majoritatea PSD-ALDE, fiind votat doar de nouă consilieri.
Citeşte şi: