La şcoală, cu căruţa sau pe jos. Destinul elevilor dintr-un sat din Iaşi  VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Alina Batcu
FOTO Alina Batcu

Luni, 15 februabrie, este prima zi în care unii dintre elevii din Filiaşi, un sat din judeţul Iaşi, au mers la şcoală cu microbuzul. Ceilalţi sunt duşi tot cu căruţa.

Copiii din satul Filiaşi, comuna ieşeană Bălţaţi, au scăpat de orele online şi de dificultăţile pe care le întâmpinau când voiau să se conecteze la ore, dar au dat peste „realitatea din teren”. 

Primăria Bălţaţi nu a trimis niciodată microbuzul după ei pentru că traseul este deja stabilit şi „nu poate fi modificat”, aşa cum spune primarul comunei. 

De-a lungul timpului, părinţii au fost cei care au fost nevoiţi să găsească soluţii. Astfel, copiii mai mici, din clasele I-IV, sunt duşi la şcoală cu căruţa, chiar de părinţii unuia dintre elevi. 

Pentru elevii din clasele V-VIII situaţia e şi mai grea: zi de zi, indiferent de vremea de afară, merg pe jos câţiva kilometri, cu ghiozdanele în spate, spre şcoală. 

Contactat de reporterul „Adevărul”, Vasile Aştefanei, primarul comunei Bălţaţi, a spus la începutul săptămânii trecute că este exclus ca microbuzul să meargă în acel sat. 

„Nu se poate pentru că microbuzul are programul foarte strict. Şcolile Podişu şi Valea Oilor sunt alipite la Şcoala Sârca. Copiii de la Podişu la Valea Oilor sunt cumva grevaţi de timpul limitat, pentru că acelaşi microbuz duce şi elevii dintre Mădârjăşti şi Sârca. Programul microbuzului este cronometrat foarte strict. Dacă ne-am mai duce 2 km la Filiaşi, unde drumul nu e asfaltat, e pietruit şi merge mai greu, ar însemna să dăm peste cap programul de ani de zile. De comun acord cu părinţii, am stabilit ca un părinte să-şi asume răspunderea şi să-i aducă în fiecare zi la şcoală. Facem asta de ani de zile. Exclus să meargă microbuzul”, a spus săptămâna trecută primarul Vasile Aştefanei. 

Căruţa înlocuieşte microbuzul şcolar

Părinţii unuia dintre elevii a venit în sprijinul comunăţii, care pare abandonată de autorităţi, şi îi duce pe cei mici la şcoală cu propria căruţă. 

La termperaturi cu minus, micuţii sunt îmbrăcaţi cât de bine se poate, iar căldura din microbuzul şcolar este înlocuită de pătura cu care sunt înveliţi în căruţă. 

Prin noroi şi printre câini, spre un viitor mai bun

Pentru elevii din clasele V-VIII drumul către şcoală pare a fi o adevărată luptă pentru supravieţuire. Au mers, de când se ştiu, indiferent de vremea de afară, pe jos la şcoală. 

Cu ghiozdanele în spate, prin noroi şi printre câini, copiii sunt nevoiţi să-şi depăşească limitele în fiecare zi. Părinţii elevilor stau cu teamă în fiecare zi.

„Da, am doi copii. O fată în clasa a VIII-a şi un băiat în clasa a VI-a. Merg amândoi pe jos la şcoală. Se trezesc în fiecare dimineaţă la ora 6:00. Nu numai că merg pe jos, dar sunt şi câini. Drumurile sunt pline de noroi. Ajung la şcoală murdari. Primăria ar trebui să se implice. E zăpadă, e frig. Nu-i normal. Îi aleargă câinii. Copiii vin la şcoală speriaţi”, spune Verginia Asaftei. 

Efectele nepăsării autorităţilor îşi pun amprenta şi asupra sănătăţii copiilor. Părinţii spun că cei mici se plâng de dureri de spate.

„Permanent îmi spun că-i doar spatele. Mai ales fata din clasa a VIII-a. Are multe cărţi, multe caiete şi ce mai are ea nevoie acolo. Mereu îmi spune: «Mămică, mă doare spatele»”, a adăugat femeia. 

Imposibilul a devenit posibil, dar doar parţial

Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a aflat de această situaţie săptămâna trecută. Într-o intervenţie telefonică la Radio VIVA FM Iaşi, prof. Antonina Bliorţ, purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi, a spus că a luat legătura cu conducerea Şcolii Sârca. 

„Am discutat cu domnul director de la Şcoala Sârca şi prezentarea a fost următoarea: <E foarte adevărat că acest microbuz şcolar transportă copiii de gimnaziu din satul Podişu la Şcoala Gimnazială Valea Oilor>. Ne-a precizat că acest drum, care, într-adevăr, este îngust şi pietruit şi care, aşa cum spuneţi dumneavoastră, este datoria Consiliului Local de a fi cumva pregătit pentru acces, pune sub semnul întrebării transportul în siguranţă al elevilor în perioada de iarnă sau în perioada în care sezonul este ploios.

Aşadar, am început demersurile pentru că, trebuie să recunoaştem, noi am ştiut până acum despre partea aceasta educativă, dar nu a mai fost sesizată această situaţie. Am început demersuri pentru a găsi soluţii pentru ca aceşti copii să ajungă la şcoală în condiţii de siguranţă, însă, aşa cum spuneţi dumneavoastră, responsabilitatea dezvoltării infrastructurii locale este a Consiliului Local”, a spus prof. Antonina Bliorţ, purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi. 

Între timp, după intervenţia reprezentanţilor ISJ Iaşi, elevii au fost anunţaţi că problema s-a rezolvat. Realitatea arată însă că problema s-a rezolvat doar parţial. 

Luni, 15 februarie, elevii din clasele V-VIII au fost duşi, pentru prima dată, cu microbuzul şcolar. Cei mai mici, din clasele I-IV, tot cu căruţa au ajuns la şcoală. 

„A venit microbuzul, dar pentru ăştia mari care merg la Valea Oilor. Pentru cei mici situaţia e aceeaşi”, ne-a spus Maria Câtea, mama unuia dintre elevi. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cine sunt tinerii care şi-au găsit sfârşitul în groaznicul accident feroviar de la Iaşi de Ziua Îndrăgostiţilor

Centralele termice de apartament, interzise dacă au coşuri de fum individuale. Care este soluţia pentru a le putea monta în continuare

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite