Ce este inteligenţa emoţională? Întrebarea esenţială care te ajută să depăşeşti o stare tensionată
0Psihoterapeutului ieşean Iulia Cruţ a explicat pentru „Adevărul“ ce rol au sentimentele în viaţa noastră şi cum putem să ne educăm inteligenţa emoţională.
Inteligenţa emoţională este, potrivit psihoterapeutului Iulia Cruţ: „capacitatea noastră de a ne identifica propriile emoţii în aceeaşi măsură în care învăţ să recunosc şi emoţiile celuilalt. Aceasta este legată de verbul «a simţi»“.
Specialistul ieşean susţine că antrenamentul inteligenţei emoţioanale începe de la o vârstă foarte fragedă: „Părinţii, din dorinţa de a-şi linişti copiii, de a-i ajuta să treacă peste stări de tot felul, folosesc cuvinte care nu fac altceva decât să-i determine să-şi reprime emoţiile. Ei trebuie învăţaţi că emoţiile sunt normale, că toată lumea le are, şi că pot vorbi despre ceea ce simt. Când spui copilului: «Nu trebuie să te simţi aşa», induci ideea că emoţiile sunt incorecte şi el se simte defect. Copilul capătă o stare de neputinţă groaznică. În momentul în care îmi spui că trebuie să mă simt altfel decât mă simt, după prima reacţie de revoltă se instalează acest sentiment de neputinţă şi faptul că ceva este nu e în regulă cu mine“.
Aceste comportamente de reprimare a emoţiilor sunt perpetuate de copii pe tot parcurusl vieţii, iar răbufnirile lor sunt de cele mai multe ori foarte puternice. Psihoterapeutul susţine că soluţia este să fii alături de cei care îşi exteriorizează sentimentele: „Poţi să îi spui copilului «Încerc să înţeleg cum te simţi. Pot să te ajut cu ceva?». El va continua să îşi exprime furia, plânsul, după care se va linişti. Şi în relaţiile cu adulţii putem aplica aceeaşi metodă. Acest «Pot să te ajut cu ceva?» deschide calea spre empatie. Omul din viaţa ta îţi va spune ce simte, dacă vrea să verbalizeze în acel moment“.
„În momentul în care capeţi curajul să vorbeşti despre ceea ce simţi înseamnă că te-ai acceptat aşa cum eşti, inclusiv emoţiile. Oamenii care vorbesc despre emoţiile lor sunt mai puţini dornici să-şi arate o anumită perfecţiune, sunt mult mai dezinvolţi şi fac faţă mai bine la situaţiile de eşec“, a mai punctat psihoterapeutul Iulia Cruţ, autorul volumului „Trei săptămâni cu trei copii“.