VIDEO Un copil de un an şi şapte luni a dispărut pe malul Streiului. Peste 100 de ofiţeri ai M.A.I. şi localnici îl caută

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul este căutat în zona Streiului. FOTO: Daniel Guţă
Copilul este căutat în zona Streiului. FOTO: Daniel Guţă

Un copil în vârstă de un an şi şapte luni este căutat în prezent de peste 70 de ofiţeri din structurile Ministerului Afacerilor Interne. A dispărut, în satul Galaţi, comuna Pui, pe malul Streiului.

Joi, în jurul orei 15.00, Poliţia Oraşului Haţeg a fost sesizată cu privire la faptul că, pe raza satului Galaţi, comuna Pui, a dispărut un băieţel în vârstă de un an şi 7 luni, care se juca împreună cu o soră mai mare în apropierea râului Strei. „La faţa locului s-au deplasat mai multe echipe de intervenţie con

stituite poliţişti, jandarmi şi pompieri, care desfăşoară activităţi de căutare-salvare a minorului şi investigare a circumstanţelor dispariţiei sale”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoatului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

În prezent, peste 70 angajaţi M.A.I. se află la faţa locului şi desfăşoară activităţi în vederea depistării copilului, forţele aflate în teren urmând a fi suplimentate cu alţi 40 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara (care se deplasează chiar în acest moment către satul Galaţi), a informat IPJ Hunedoara.

Copil de un an şi şapte luni dispărut pe râul Strei

Căutările copilului dispărut pe malul Streiului


Vă recomandăm şi:

Cadavrul Dalianei Rădoi, eleva dispărută în Retezat, a fost găsit în Lacul Gura Apei

Cadavrul elevei Daliana Rădoi a fost scos la suprafaţa Lacului Gura Apei din Retezat. Eleva fusese dată dispărută din 20 august, după ce a părăsit grupul cu care se afla într-o excursie în Parcul Naţional Retezat.

Anchetă penală în cazul elevei dispărute în Retezat. Sunt cercetaţi cei care ar fi putut-o ajuta, dar au lăsat-o să plece

A trecut o săptămână de la dispariţia elevei Daliana Rădoi, în Parcul Naţional Retezat. Fata de 14 ani nu a fost găsită, dar poliţiştii susţin că vor fi continuate căutările. În plus, au deschis un dosar penal, în care fac cercetări pentru lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.

Cazul elevei dispărute în Retezat: căutătorii fetei au scanat adâncimile Lacului Gura Apei cu un sonar

Daliana Rădoi, adolescenta de 14 ani data dispărută în urmă cu o săptămână dintr-o tabără de copii din Retezat, a fost căutată şi astăzi, fără success. Poliţiştii au folosit câini dresaţi special pentru găsirea persoanelor dispărute, dar şi un sonar, cu care a fost sondat fundul lacului Gura Apei.

Adolescenta dispărută în Munţii Retezat, căutată de peste 70 de salvamontişti, jandarmi montani şi de un elicopter

O adolescentă de 14 ani este căutată de miercuri, după ce s-a pierdut de grupul de turişti cu care se afla într-o expediţie în Parcul Naţional retezat. Dispariţia fetei a fost semnalată în zona Barajului Gura Apei, 73 de salvamontişti, jandarmi montani, pompieri şi pădurari, cu câini de salvare şi cu bărci pneumatice pornind în căutarea ei.

VIDEO Tragedie în Retezat: un lector universitar din Iaşi a murit pe Vârful Judele

Un lector universitar din Iaşi, care însoţea un grup de studenţi într-o expediţie pe munte, în Parcul Naţional Retezat, a murit astăzi pe Vârful Judele.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite