Un tânăr şcolit în Galaţi proiectează nave în Franţa: „În România, noi nu învăţăm să învăţăm. Bac-ul nu e o reprezentare realistă a ceea ce a acumulat un elev“

Alexandru Andoniu (25 de ani) a absolvit cursurile Facultăţii de Arhitectură Navală din Galaţi, a continuat cu un masterat în Franţa şi acum lucrează în domeniul naval într-o companie franceză

Facultatea de Arhitectură Navală din Galaţi este unică în România. Tocmai de aceea, studenţii care ajung aici ştiu că după absolvire vor fi la mare căutare pe piaţa muncii. Mulţi

 dintre absolvenţi rămân să lucreze în România, dar sunt şi tineri care îşi continuă studiile în străinătate. Este şi cazul lui Alexandru Andoniu, un tânăr de 25 de ani care îşi construieşte cariera în Franţa. Tânărul a absolvit Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Galaţi în 2008, după care a dat concurs la Facultatea de Arhitectură Navală.

„În primul an nu cred că aveam vreo perspectivă, ştiam doar că facultatea la care eram nu scotea şomeri, ceea ce era de-ajuns pentru mine la momentul respectiv“, povesteşte tânărul. Licenţa şi-a dat-o la Galaţi, la finalul celor patru ani de studiu, după care a continuat cu un program de masterat gratuit în Franţa, la École Centrale de Nantes, în perioada 2012-2014.

Alexandru mărturiseşte că a devenit determinat şi pasionat de domeniul naval abia în al doilea an de facultate, când au început cursurile de specialitate care i-au deschis apetitul pentru acest domeniu. 

„Până atunci, cred că a fost vorba doar de nişte alegeri inspirate şi de spiritul de turmă, în sensul că societatea românească ne spune că, dacă nu facem o facultate, nu o să reuşim în viaţă. În ultimii trei ani de facultate, în urma cursurilor, a activităţilor extracuriculare şi a unei scurte experienţe pe piaţa muncii, mi-am dat seama că am nevoie de o educaţie la nivel internaţional ca să ajung să fac ceea ce îmi place, şi anume hidrodinamică navală. Acest lucru m-a determinat să caut o universitate în străinătate şi să mai fac doi ani de studii“, povesteşte tânărul.

EXPERIENŢA FRANŢUZEASCĂ

În momentul de faţă, Alexandru Andoniu este inginer într-o companie franceză care îşi desfăşoară activitatea în domeniul naval. Este abia la început, are doar şase luni de experienţă în „câmpul muncii“, dar este conştient că de aici încolo posibilităţile sunt infinite. Pentru moment, încearcă să se concentreze pe partea tehnică, unde are nevoie să acumuleze experienţă reală pentru ca pe viitor să facă pasul spre o poziţie de project manager şi expert tehnic.

Alexandru recunoaşte că tot ceea ce a învăţat la Galaţi îl ajută. „Sunt un produs al Facultăţii de Nave şi tot ce am învăţat la Galaţi mă ajută zilnic şi mi-a folosit enorm în timpul masterului. Tot ce am obţinut şi voi obţine din punct de vedere profesional se bazează pe cei patru ani petrecuţi la Facultatea de Arhitectură Navală. De exemplu, în calculatorul de la serviciu am în egală măsură cărţi şi cursuri ale profesorilor de la Galaţi, precum şi ale celor de la Nantes, pe care le consult cu regularitate“, spune gălăţeanul. 

SISTEM DIFERIT DE LUCRU

În Franţa, săptămâna legală de lucru este de 35 de ore pe săptămână. Inginerii fac parte dintr-o categorie de forţă de muncă reglementată puţin diferit. Contractul de muncă al lui Alexandru presupune 37 de ore pe săptămână, iar cele două ore efectuate în plus faţă de numărul de ore standard se transformă în concediu. Practic, în fiecare lună acumulez o zi în plus de concediu faţă de zilele de sărbătoare naţională şi concediul standard. Pe de altă parte, orele suplimentare nu se plătesc, adică în cazul în care cerinţele unui proiect o cer, poţi să munceşti şi 50 de ore pe săptămână.

„O zi normală de muncă începe pe la 9.00 cu un tur al birourilor pentru a saluta colegii, o convenţie nescrisă pe care toată lumea o respectă în compania unde lucrez. Urmează cafeaua şi ţigara de dimineaţă, după care mă aşez la birou şi încep să lucrez. Dupa-amiaza începe cu o cafea şi apoi iar muncă de birou până undeva la ora 18.00 sau mai târziu, în funcţie de volumul de muncă. În tot acest timp există mici pauze, discuţii pe subiecte legate de muncă, totul într-o atmosferă destinsă şi plăcută“, ne mai povesteşte Alexandru Andoniu.

Spune că nu vrea să reprezinte un exemplu pentru alţi studenţi pentru că nu a făcut nimic deosebit. „Cred că fiecare dintre noi este dator să se întrebe ce vrea de la viaţă şi să acţioneze în consencinţă cu determinare şi perseverenţă. Eu nu am plecat la master pentru că am vrut să calc pe urmele cuiva, ci pentru simplul motiv ca la momentul respectiv, am considerat că e cea mai bună soluţie pentru mine“, explică tânărul.

Când vine vorba despre mentorul său, Alexandru este extrem de ferm: profesorul Dan Obreja este cel care i-a deschis cu adevărat apetitul pentru hidrodinamica navală în al doilea an de facultate. „Sub îndrumarea dumnealui am păşit pentru prima oară în bazinul de carene al facultăţii. În anii ce au urmat, am lucrat la diverse proiecte împreună, mi-a fost profesor şi îndrumător la proiectul de licenţă. Dumnealui este cel care m-a susţinut mereu în activitatea de student, cel care m-a sfătuit şi m-a certat atunci când a fost nevoie“, mai spune Alexandru. 

BAC-UL NU REFLECTĂ CUNOŞTINŢELE

Alexandru spune că învăţământul românesc are mari probleme care provin în special lipsa de 

finanţare. Din fericire, au mai rămas nişte excepţii care se datorează punctual unor profesori, elevi sau studenţi care înţeleg mai bine conceptul de muncă şi dăruire pentru ceea ce fac. În opinia lui Alexandru, România se mândreşte cu mulţi olimpici, foarte mulţi studenţi care învaţă în străinătate, câteva licee performante şi câteva facultăţi care mai sunt căutate pe piaţa muncii şi cam atât. 

„Cred că la nivel preuniversitar, conceptul pe care se bazează sistemul nostru de educaţie este: informaţie multă şi gândire puţină. Pe scurt, noi nu învăţăm să învăţăm şi nici să folosim practic ceea ce reuşim într-un final să înţelegem teoretic. M-am lovit din plin de acest lucru în cadrul studiilor de master şi nu este întotdeauna uşor sau posibil să recuperăm prin muncă multă carenţele pe care le avem raportat la studenţi proveniţi din sisteme de educaţie mai performante. Tot ciclul acesta se termină cu Bacalaureatul, care e un fel de monstru pentru majoritatea elevilor, dar care de fapt, nu este o reprezentare realistă a ceea ce un tânăr a acumulat sau nu în cei 12 ani de şcoală“, mai spune Alexandru. 

Tânărul îşi continuă pledoaria pentru un învăţământ de calitate: „Învăţământul universitar mi se pare complet lipsit de infrastructura necesară pentru o bună desfăşurare a activităţii, atât a studenţilor, cât şi a profesorilor. Dacă adăugăm birocraţia şi corupţia, înţelegem de ce este înfiorător de greu şi pentru cei care încă vor să mai facă ceva bine în acest sistem. Şi în felul acesta ajungem să ne mândrim cu excepţii, ceea ce din punctul meu de vedere este îngrozitor“, explică Alexandru. El mai crede că studenţii ar trebui să fie motorul schimbării: ar trebui să înveţe să îşi vadă interesul şi să fie mai puţin superficiali, mai muncitori.